CORONAVIRUS | Emilian Imbri: Încă nu suntem în condiții de front. Cred că durează până după 31 decembrie, ca să spunem că e ocupat tot (VIDEO)

Publicat: 03 11. 2020, 16:51
Foto: Hepta - Vladimir Astapkovich

Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș”, a declarat marți, pentru B1 TV, că e greu de avansat un moment anume în care sistemul sanitar românesc ar putea intra în colaps din cauza numărului prea mare de bolnavi cu coronavirus, asta deoarece există un permanent rulaj al pacienților. El a precizat, însă, că acest lucru nu se va întâmpla până la finele anului. În schimb, este evident că situația e tot mai gravă și, a precizat specialistul, soluția este suplimentarea paturilor din spitale, mai ales din secțiile de Terapie Intensivă. Imbri a subliniat că nu poate fi acordată asistența necesară în condiții de front, deci cu toate paturile ocupate și cu bolnavi ținuți pe saltele, pe jos.

Emilian Imbri, despre pericolul prăbușirii sistemului sanitar din cauza epidemiei de coronavirus

Întrebat în cât timp sistemul sanitar românesc ar putea ajunge la limită din cauza numărului prea mare de pacienți COVID-19, medicul a susținut că nu se va întâmpla acest lucru până la finele anului. Totuși, el a precizat că e greu de avansat o dată anume, deoarece există un rulaj al pacienților.

„Dacă mergem în ritmul ăsta cu îmbolnăvirile și cu procentul care ajunge la Terapie, cred că durează până după 31 decembrie, ca să spunem că am ocupat tot. Dar gândiți-vă la o variantă: oamenii ăștia care intră la terapie și cei care intră în spitale ei nu ocupă până după 31 decembrie paturile. Ei se mai și externează 95% din bolnavii internați în ”Babeș” până acum au plecat din spital pe picioarele lor și chiar ușor amuzați că au scăpat. Glumesc, bucuroși, nu amuzați. Erau bucuroși că au scăpat cu bine. Puțini depășesc 8-9-14 zile de spitalizare.

Prin urmare, există un rulaj. Să nu ne gândim că cine e internat rămâne acolo până se umple tot sistemul. Depinde de noi de formele pe care le îmbracă boala respectivă, ca să putem externa sau să nu internăm. Cine nu are simptomatologie și nu-și dorește, că acum nimeni nu mai vrea să stea prin spitale și e și firesc, rămâne acasă. Din ei, după 5 – 6 zile, unii sun și spun că nu ar mai vrea acasă și vin la spital. Totuși, nu poți să prevezi”, a explicat medicul Emiliam Imbri, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Emilian Imbri: Creșterea numărului de paturi din spitale, soluția în contextul acutizării crizei COVID-19

Întrebat de moderatorul B1 TV Tudor Barbu care este situația, în acest moment, în spitalul ”Victor Babeș”, medicul Emilian Imbri a răspuns: „Plin, dar noi ne menținem statul de spital, în sensul că noi nu punem saltele pe jos, printre paturi sau pe holuri, pentru că în momentul ăla nu mai ești spital, ci o unitate de campanie, de luptă, de război sau o balniță, cum se numeau pe vremuri spitalele”.

La remarca jurnalistului că în unele spitale pacienții COVID-19 chiar au ajuns să fie tratați pe holuri pentru că nu mai sunt paturi, Imbri a afirmat: „Nu e corect și nu e bine. Nu poți acorda o asistență rezonabilă în condiții de front. Asta e clar! Și încă nu suntem în condiții de front. Dacă ajungem la acea limită de 1.000 de paturi de care spuneți dvs, următorul pas e scoaterea în circulația COVID, zicem noi, a încă 100 de paturi și se vor găsi”.

„Gândiți-vă că în România, în momentul de față, sunt – de la presă am aflat și eu – cam 200 și ceva de unități spitalicești care, în linii mari, au număr limitat de paturi, unul rezonabil. Noi la ”Babeș” suntem cu 500 de paturi, dar, în rest, sunt unități mici, cu 400 cel mult. Or astea au fost plasate în prima linie, pentru că sunt unități unde pot izola mai ușor. Mai avem încă vreo 300 de spitale în România – România a avut vreo 700 de spitale când eram eu încă elev și am ajuns acum să avem vreo 530 – care îndeplinesc funcția unui spital cu disciplinele respective pentru ceilalți bolnavi. Dacă trecem de 1.000 de bolnavi la terapie, singura variantă în care poți să mai faci ceva e să mai aloci câteva paturi. Nu sunt multe. Noi niciodată n-am avut și nicio țară nu are”, a mai declarat medicul Emilian Imbri, pentru B1 TV.