CORONAVIRUS. Două femei din București diagnosticate cu COVID-19 au fugit cu taxiul de la Spitalul Colentina

Publicat: 21 04. 2020, 15:26

Inconștiența le va trimite în fața procurorilor pe două femei infectate cu noul coronavirus.

Acestea au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 la Spitalul Colentina din Sectorul 2 al Capitalei, dar nu au rămas internate, ci și-au chemat un taxi și au fugit.

În acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au deschis un dosar penal.

Două femei diagnosticate cu COVID-19 au fugit cu un taxi de la Spitalul Colentina

Potrivit unui comunicar remis presei de Parchet se arată că cele două femei sunt acuzate de săvârșirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

”În fapt, s-a reţinut că, la data de 17.04.2020, ora 22,10, două persoane de sex feminin au fost depistate într-un autoturism ce realiza activitate de transport în regim de taxi în municipiul Bucureşti, în condiţiile în care cele două persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 şi au refuzat internarea la Spitalul Colentina”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, conform Agerpres.

Șoferul taxi-ului trebuie să intre în carantină 14 zile

Potrivit autortiăților, șoferul de taxi a petrecut, fără să știe, aproximatix 15 minute cu cele două persoane infectate cu virusul chinez.

Bărbatul este obligat acum să intre în carantină timp de 14 zile, pentru a se asigura că nu răspândește la rândul său noul coronavirus.

Amenzi mai mari pentru cei care nu respectă ordonanțele militare

Amintim că autoritățile au majorat mult amenzile pentru cei care nu respectă regulile impuse prin ordonanțe militare.

Astfel, amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu și a regimului de stării de urgențăau crescut până la 20.000 de lei pentru persoanele fizice și 70.000 de lei pentru persoanele juridice.

Mai mult, se aplicăsancțiuni complementare celor care nu respectă ordinele militarepe timpul stării de urgență decretate din cauza răspândiriicoronaviruslui, după cum a anunțat Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, în lege se prevede că, dacă regulile stabilite prin ordonanță militară sunt încălcate, se poate ajunge la confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție.

Numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus în București

Capitala este a doua zonă din țara noastră ca număr de cazuri de coronavirus, după județul Suceava.

În București sunt confirmate 1.033 de cazuri de infectare cu virusul chinez. Mult mai multe ca în celelalte orașe mari din România. Spre exemplu, la Cluj sunt 263 de pacienți cu coronavirus, la Iași sunt 161 de cazuri de COVID-19, iar la Constanța 198 de cazuri de infectare.

Bilanțul de COVID-19 la nivel național

Potrivit ultimei raportări a Grupului de Comunicare Strategică, marți, la ora 13.00, pe teritoriul României fuseseră identificate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19.

Ultimele 306 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Suceava, 301 cazuri au fost depistați la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.153 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 482 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.