Două cadre medicale de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi au fost confirmate cu noul coronavirus. Direcţia de Sănătate Publică demarând o anchetă epidemiologică la această unitate medicală, temându-se ca un nou focar de Covid-19 să nu izbucnească aici. Astfel, vineri, au fost efectuate câteva zeci de teste, fiind vizaţi atât angajaţi ai spitalului cât şi pacienţi.
Un medic şi un asistent medical de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi au fost confirmaţi pozitiv. În acest context, Direcția e Sănătate Publică a declanșat în spital o anchetă epidemologică. Acestea sunt primele cazuri de coronavirus apărute la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi.
Astfel, în cursul zilei de vineri au fost efectuate câteva zeci de teste, fiind vizaţi atât angajaţi ai spitalului cât şi pacienţi.
Activitatea în institut continuă, a anunțat directorul medical al spitalului, Ovidiu Alexinschi. El a declarat că după ce vor fi gata rezultatele testelor în lucru, atât de la pacienți, cât și de la ceilalți angajați, se vor lua și alte decizii.
Până vineri la prânz în judeţul Iaşi s-au înregistrat 611 cazuri de coronavirus.
Medicul Ovidiu Alexinschi a mai afirmat că este posibil ca virusul să fi fost luat din afara spitalului.
Reprezentanţii Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iaşi, unitate medicală aflată în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus, au anunţat la începutul lunii mai că au luat o serie de măsuri pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus.
Încă de la începutul pandemiei în cadrul Institutului au fost create trei filtre epidemiologice, astfel încât toţi pacienţii care reprezintă o urgenţă psihiatrică să poată fi testaţi şi, apoi, trataţi în condiţii optime. Primul filtru epidemiologic este unul avansat şi se realizează chiar la intrarea în incinta Institutului, în clădirea fostului CSM Bucium, potrivit Agerpres.Cel de-al doilea filtru, care reprezină zona propriu-zisă de filtrare, cuprinde toate secţiile Institutului. Aici, în funcţie de o ordine foarte bine stabilită, sunt internaţi pacienţii timp de 14 zile. Persoanele care necesită o perioadă de spitalizare mai mare de 14 zile sunt transferate în aşa-zisele zone tampon, pentru continuarea tratamentului, iar acesta reprezintă cel de-al treilea filtru epidemiologic.
Institutul de Psihiatrie Socola participă la cel mai mare studiu mondial privind efectele psiho-emoţionale din această perioadă de epidemie de Covid-19.
“Studiul COH-FIT va fi distribuit in trei etape: prima etapa se desfasoara pe perioada pandemiei, a doua etapa va fi la distanta de 6 luni, iar cea de-a treia etapa la distanta de 12 luni de la incheierea perioadei de pandemie. Vor fi adresate o serie de intrebari prin intermediul carora vor fi cerute informatii cu caracter anonim de la adultii cu varsta peste 18 ani care si-au dat consimtamantul pentru participarea la studiu. Vor fi cerute informatii de ordin demografic, profesional, informatii despre starea sanatatii fizice si mentale, comportamente, precum si despre factori de mediu, toate aceste informatii fiind raportate la perioada anterioara aparitiei pandemiei COVID-19, dar si la perioada pandemiei”, a declarat dr. Ovidiu Alexinschi, citat deAgerpres.
Potrivitsursei citate, el a precizat ca proiectul COH-FIT are drept scop identificarea persoanelor care sunt la risc crescut sau scazut de a suferi de o afectiune somatica sau mentala pe perioada pandemiei, dar si pentru identificarea riscului si factorilor de protectie care vor veni in ajutor cu informatii pretioase programelor de preventie si interventie in contextul pandemiei COVID-19, precum si pe termen lung, in situatia aparitiei unei noi pandemii.
Institutul de Psihiatrie Socola, partener intr-un studiu mondial despre efectele pandemiei