Directorul Spitalului Județean din Focșani, acuzat că ar fi fugit din spital și s-ar fi autoziolat la domiciliu, dar și că ar fi sustras laptopul unității sanitare pe care o manageria, a intrat în vizorul procurorilor.
Parchetul General a preluat marți după amiază dosarul de la Parchetul Judecătoriri Focșani, dosar ce vizează presupuse fapte de zădărnicire a combaterii bolilor de către directorul Spitalului județean Focșani, Constantin Mândrilă.
Mai exact, fostul director, pentru că el a fost demis în urmă cu câteva zile de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Amintim că la Spitalul Județean din Focșani a fost instituită o conducere militară până la terminarea stării de urgență.
Totul a pornit după ce în Spitalul Județean Focșani au fost confirmate mai multe cazuri de coronavirus, iar fostul director s-a autoziolat la domiciliu.
Totodată, prefectul județului Vrancea l-ar fi obligat să se interneze în spital la Secția de Boli Infecțioase.
De altfel, fostul director Constantin Mândrilă ar fi acuzat că a plecat cu toate documentele spitalului în autoizolare, fiind acuzat de prefect că ar fi sustras documentele.
Fostul director al Spitalului Județean din Focșani spune că este vorba despre o răfuială.
Cert este că procurorii au început urmărirea penală în rem a faptelor, iar când situația o va permite, Constantin Mândrilă va fi audiat, iar anchetatorii vor stabili dacă se impune și începerea urmării penale pe numele său.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Având în vedere că tot managementul spitalului județean este infectat cu COVID, managerul și ceilalți sunt contacți, am luat decizia împreună cu ministrul Apărării să dăm un ordin de misiune, în care managementul pe perioada stării de urgență să fie asigurat de cadre medicale militare, venite din țără de la spitalul din Brașov, precum și de aici de la spitalul militar. În măsura evaluării, avem în plan o limitare a focarului atât de la spitalul județean, cât și de la spitalul militar”, anunțaNelu Tătaru, ministrul Sănătății, în data de 13 aprilie.
Nelu Tătaru a mai anunțat la acea dată că întreg persoanlul medical de la Spitalul Județean Focșani va fi testat pentru coronavirus.
Autoritățile au mai decis militarizarea și altor spitale din țară, pe fondul pandemiei de COVID-19. La fel s-a întâmplat și cu Spitalul Județean din Deva sau cu Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din principalul focar de infecție din țară, Suceava, unde mai multe cadre medicale au fost testate pozitiv.
Autoritățile române au depistat, până marți – ora 13:00, 6.879 de persoane infectate cucoronavirusla nivel național. Dintre acestea, peste 1.000 de pacienți s-au vindecat și au fost externați.
Există însă sute de cazuri de decese. Mai exact, 351 de morți din cauza agravării stării de sănătate pe fondul contactării virusului chinez.
Deasemenea, 241 de români sunt internați la secțiile de terapie intensivă din întreaga țară.