Coronavirus. Cum a ajuns România „ciuma Europei”. Trei reguli pe care românii refuză să le respecte în pandemie
Miercuri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a criticat dur persoanele care instigă la nerespectarea regulilor menite să țină sub control epidemia de coronavirus, dar și pe cele care au dat crezare acestor apeluri.
„Trăim un moment dificil. Cum am ajuns ciuma Europei? Am ajuns ciuma Europei nerespectând regulile și instigând la nerespectarea lor”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit G4Media, chiar în ziua în care țara noastră a sărit de o mie de infectări întregistrate într-un interval de 24 de ore.
Ministrul a mai precizat că, momentan, nu se pune problema revenirii la starea de urgență, dar starea de alertă va rămâne în vigoare cât va fi necesar.
„M-aș gândi cum facem ca toți dintre noi să ne respectăm partea noastră de treabă. Poate la un moment dat vom ajunge la supraglomerarea ATI, dar și agenții economici și populația care au beneficiat de măsurile de relaxare ar trebui să respecte regulile”, a mai punctat Tătaru, făcând un apel la cetățeni la responsabilitate, pentru ca situația epidemiologică să nu se deteroreze și mai mult.
Trei reguli pe care românii refuză să le respecte în pandemie
Distanțarea socială
Odată cu relaxarea restricțiilor de circulație și cu venirea sezonului concediilor, mulți români au plecat spre mare sau munte, înghesuindu-se în stațiuni, nerespectând astfel regula distanțării sociale, pentru prevenirea transmiterii virusului COVID-19.
Autoritățile au dat sute de amenzi, mai ales în cluburile de pe litoral. Spre exemplu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunțat că patronii clubului LOFT Mamaia au fost amendați cu 10.000 de lei, după ce la concertul de weekendul trecut, la care a cântat Puya, au participat peste 500 de persoane. Și administratorul unei firme care organizase vineri un concert de muzică electronică pe plaja unui camping din Năvodari cu circa 300 de persoane prezente, a fost sancționat cu 30.000 de lei.
Și Platoul Bucegi a fost sufocat de turiști, în plină epidemie de coronavirus. Câteva sute de mașini au fost surprinse parcate în coloană, până la linia orizontului, în plină stare de alertă.
Purtarea măștii de protecție
Conform unui Ordin al ministrului Sănătății, pe perioada stării de alertă din România, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, în spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei.
Recent, autoritățile au efectuat controale pentru a verifica dacă cetățenii respectă regula de purtare a acesteia în tren și metrou si au aplicat amenzi usturătoare.
Amenda pentru nepurtarea măștii variază între 500 și 2.500 de lei, valori stabilite prin Legea 55/2020 privind starea de alertă.
Jumătate din valoarea amenzii poate fi plătită în 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție.
Responsabilitatea față de celelate persoane
Persoanele ce prezintă simptome asociate virusului SARS-C0V-2 sunt sfătuite să anunțe autoritățile și să rămână în izolare, pentru a nu contamina, la rândul lor, mai multe persoane din jur.
Pentru persoanele asimptomatice, este recomandată testarea pentru noul coronavirus, pentru depistarea infecției.
Spre exemplu, în ceea ce privește Capitala, Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, a precizat că numărul record de infectări din Capitală de acum câteva zile (111 în 24 de ore) a fost atins ca urmare a nerespectării măsurilor recomandate de către autorități. Ea a precizat că vin tot mai multe persoane pentru a efectua testele pentru coronavirus, nu atât în scop turistic, ci pentru că prezintă simptome.
“Cred că este vorba despre un record dat de creșterea numărului de cazuri la modul real, ca urmare a lipsei de respectare a măsurilor recomandate. Este un record trist și din păcate resimțim din plin asta în activitatea din spital, ca număr de cazuri internate, ca număr de pacienți care au nevoie de noi și care sunt sumptomatici.
În acest moment vin tot mai mulți pentru testare , și nu doar pe motiv că doresc să plece în concediu, ci pentru că sunt simptomatici. Este o situație extrem de tristă pentru mine să văd că acest val este încă în creștere și nu știu dacă în următoarele zile vom asista la o scădere”, a declarat Beatrice Mahler, într-un interviu exclusivpentru B1.ro.
Noile reguli privind carantina și izolarea
Noua lege a carantinei spune că vor intra în carantină 14 zile cei care sosesc din state cu risc epidemiologie ridicat și cei care au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă, în cazul de față COVID-19.
Carantina se va efectua la domiciliul persoanei în cauză, locația declarată de aceasta, sau într-un spațiu special desemnat de autorități, pentru persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale agentului patogen.
PotrivitHotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, criteriul în baza căruia sunt stabilite statele cu risc epidemiologic ridicat este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor de coronavirus din ultimele 14 zile, raportată la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mare decât cea înregistrată în România, în perioada similară. Lista cu aceste state va fi actualizată în fiecare zi de luni.
Cât despre măsura izolării, Grupulde Comunicare Strategică a transmis că aceasta se instituie pentru persoanele bolnave cu semne și simptome sugestive, precum și pentru cele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive.
Izolarea persoanelor se instituie cu acordul acestora. În lipsa acordului, măsura se dispune când medicul constată riscul iminent de transmitere a bolii. În acest al doilea caz,izolarea se instituie într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă atașată unității sanitare, în scopul efectuării examinărilor și până la primirea rezultatelor, dar nu mai mult de 48 de ore.
Dacă se menține riscul transmiterii bolii, medicul recomandă prelungirea măsurii deizolare.