Coronavirus | Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara: ‘Unii pacienți vin și anunță că au COVID și pleacă acasă, alții refuză tratamentul’ (VIDEO)
Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, consideră, în contextual creșterii alarmante a numărului de persoane testate pozitiv cu noulcoronavirus, că legea CCR, care permite pacienților să plece din spitale, aduce un mare deserviciu României. Oancea a relatat, marți, pentru B1 TV, două întâmplări halucinante. În primul caz, pacienții vin la spital, anunță că sunt pozitivi și pleacă, iar în al doilea caz pacienții refuză tratamentul din cauza teoriilor conspiraționiste.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Medicul Cristian Oancea: Colegii din terapie intensivă nu și-au luat concediu ca să salvăm viețile oamenilor
“Noi facem toate eforturile și, v-am spus, avem toate terapiile care sunt în SUA, în Germania. Toate sunt și la noi în spital. Lucrăm non stop, iar colegii din terapie intensivă nu și-au luat concediu ca să salvăm viețile oamenilor. Nu sunt om politic, nu sunt jurist, nu sunt torționar, cum am fost făcuți, nu sunt inchizitor, sunt doar medic. La fel și colegii mei”, a spus doctorul din Timișoara.
Întrebat dacă ar vota legea prin care medicii să fie detașați obligatoriu în zone unde este nevoie de ei, Cristian Oancea a spus că “noi am făcut-o și până acum, în starea de urgență sau de alertă, iar colegii noștri s-au dus de bună voie.”
Totodată, Oancea a confirmat declarația medicului Virgil Musta, care a spus că au fost pacienți care, beneficiind de decizia CCR, au venit până la poarta spitalului, au anunțat că au Covid-19 și au plecat acasă.
“Am avut cazuri în care au venit, ne-au anunțat că au Covid-19 și au plecat acasă. Am rămas stupefiați. Nu știu de ce mai vin. Ar trebui întrebați acești pacienți, cine îi monitorizează acasă?
Astăzi am avut un caz simptomatic care s-a externat la cerere, deși colegii mei le explică de nenumărate ori riscurile la care se expun. Acești pacienți în 2-3-4 zile pot să vină cu ambulanța într-o stare critică. Pur și simplu nu mai avem cu ce să luptăm să îi convingem, iar binele cu forța nu se poate face”, a spus medicul timișorean.
Cristian Oancea a mai declarat că, în primul rând, trebuie să existe o încredere reciprocă între pacient și medic. Cei doi trebuie să formeze o echipă, spune el. Totodată, acesta reiterează faptul că medicii sunt în spitale pentru pacienți, că le vor binele și nicidecum să-i țină internați cu forța, ci spre binele lor.
Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara:Noi suntem în spitale pentru pacienți
“Noi suntem în spitale pentru pacienți. Noi nu suntem la plajă acum. Nu suntem la munte, nu suntem la mare, suntem aici pentru pacienți. Suntem aici să deservin toți pacienții, și pe cei mai responsabili, și pe cei mai puțini responsabili. Faptul că suntem acuzați că facem experimente pe oameni, faptul că pacienții simptomatici pleacă din spitale și la rândul lor infectează alți oameni, faptul că nu avem nicio lege, nicio măsură, iar noi ce am cerut? Să folosim mai des apa și săpunul, și așa suntem în Europa pe ultimul loc la pasta de dinți. Am cerut să purtăm masca atunci când sunt adunări. Nu e o măsură așa de dură. Am cerut să ne aerisim camerele și încăperile, să respectăm o distanță fizică de 1,5 metri – 2 metri. Chiar sunt păsuri dure? Sunt măsuri de bun simț, ce țin de cei șapte ani de acasă”, a mai spus medicul Oancea.
Doctorul timișoraean a mai precizat, întrebat de Tudor Barbu dacă nu cumva mass-media amplifică realitatea medicală, că realitatea este în proporție de 90%.
Poate că 10% sunt breaking news-urile de știri. Din nefericire, fake news-urile ne doboară, ne lasă fără nicio armă. Când pacientul ne roagă să nu îi dăm niciun tratament inovator când noi ne rugăm de industria farma să aducem aceste terapii, nu dormim noaptea. Pacienții nu le vor. Ce mai putem să facem?