CORONAVIRUS | Cinci jandarmi din Brașov, testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19
Se înmulțesc cazurile de infectare cu noul coronavirus în rândul jandarmilor. Cinci angajați ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brașov au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, iar alți 20 de colegi ai lor au fost plasați în izolare, informează Agerpres.
Săptămâna trecută a fost primită prima confirmare a infecției cu SARS-CoV-2 în cazul unui jandarm din Brașov. Ulterior, ancheta epidemiologică a scos la iveală faptul că alți patru colegi ai săi sunt infectați cu noul coronavirus, în timp ce alți trei jandarmi au fost testați negativ.
Cele cinci persoane contaminate sunt internate în unități medicale din Brașov.
Jandarmi infectați cu COVID-19 și la Craiova și București
Acestea nu sunt singurele cazuri de contaminare din țară în rândul anagajaților Jandarmeriei. În urmă cu două sptămâni, la finalul lunii aprilie, opt jandarmi de la Gruparea Mobilă „Frații Buzești” Craiova au fost testați pozitiv pentru infecșia cu noul coronavirus, iar ați 20 de colegi cu care aceștia intraseră în contact au fost plasați atunci în izolare.
Primul confirmat a fost un bărbat care s-a prezentat la spital cu simptome specifice infecției cu COVID-19. Ulterior, și membrii familiei sale, precum și unii dintre colegi au fost testați pozitiv
În aceste condiții, până la finalizarea anchetei epidemiologice, restul detașamentului de jandarmi a fost retras din planificările pentru misiuni.
Și în Capitală, cel puțin doi jandarmi au fost infectați cu noul coronavirus, unul dintre ei fiind contaminat după ce a intrat în contact cu o rudă testată pozitiv.
Peste 15.000 de cazuri de COVID-19 în România
Potrivit datelor transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică, în România au fost confirmate până acum 15.362 de cazuri de infectare cu COVID-19, cu 231 mai multe față de raaportarea transmisă sâmbătă, la ora 13.00. Dintre pacienții testați pozitiv, 242 de persoane sunt internate la terapie intensivă.
La nivel național, bilanțul deceselor a ajuns la 961.
De asemenea, de la debutul pandemiei, în România, 7.051 de persoane s-au vindecat și au fost externate din unitățile medicale.
În continuare, cel mai mare focar de COVID-19 de pe teritpriul României este județul Suceava, cu 3.213 cazuri de contaminare. Urmează Municipiul București, unde au fost testate pozitiv 1.508 persoane.
Totodată, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până duminică, la ora 13.00, în România au fost prelucrate 256.749 de teste.
Din 15 mai începe relaxarea măsurilor restrictive în România
Vineri, 15 mai, va începe prima etapă de relaxare a restricțiilor impuse de autorități î contextul stării de urgență. De altfel, de la această dată, starea de urgență va fi înlocuită cu starea de alertă.
Institutul Național de Sănătate Publicăa prezentat, sâmbătă, propunerile de măsuri, ce ar putea fi aplicate din 15 mai. Documentul conține mai multe posibile reglementări care îi vizează pe angajați și angajatori, lucrătorii din serviciile de îngrijire personală, cei care desfășoară activități în cabinetele stomatologice și în unitățile sanitare non-COVID, pe elevii din clasele terminale, dar și referitoare la activitățile lăcașuri de cult și hoteluri.
Printre măsurile pe care angajațiii trebuie să le respecte după data de 15 mai se numără: purtarea obligatorie a măștii, care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul pentru o protecție eficientă; izolarea la domiciliu în cazul în care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie, mai exact tuse, strănut, rinoree, febră și stare generală alterată; izolarea la domiciliu în cazul în care a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de COVID-19; spălatul pe mâini și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.