Coronavirus. Ce reguli ne așteaptă dacă numărul de cazuri va mai crește

Coronavirus. Ce reguli ne așteaptă dacă numărul de cazuri va mai crește
Foto: Hepta.ro

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că, dacă România va reveni la un număr mare de persoane testate pozitiv pentru noul coronavirus, se vor impune măsuri de distanțare mai dastrice, iar acest lucru nu este dorit de nimeni, astfel că, ”trebuie să lucrăm împreună”.

Ce spune Raed Arafat despre cazurile de coronavirus în creștere

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU, n.r.) a declarat, la Digi 24, că urcarea cazurilor de persoane infectate cu Covid-19 de joi ar trebui să ne atragă atenția, spunând că acest lucru este un semnal care arată că situața nu este sub control.

”Trebuie să urmărim ce se întâmplă în următoarele zile, care va fi situația. Este un semnal că situația nu este sub control, așa cum ne-am dorit noi și că trebuie să fim foarte atenți în respectarea regulilor de distanțare fizică care se solicită populației de către noi, autoritățile”, a menționat Raed Arafat.

Acesta a mai precizat că nimeni nu își dorește o revenire la numărul mare de cazuri și, implicit, o revenire la măsurile mai drastice de limitare a răspândirii pandemiei de SARS-CoV-2.

”Chiar dacă sunt măsuri de relaxare care au fost luate și care sunt binemeritate pentru cei care au stat acasă și au suportat ce s-a întâmplat până acum și au suportat măsurile de restricții care au fost, trebuie să avem grijă mare în respectarea regulilor mai departe – purtarea măștii, distanțarea, toate regulile astea de igienă pe care noi le-am făcut cunoscute”, a spus șeful DSU.

Câte noi cazuri de persoane testate pozitiv pentru coronavirus au fost raportate joi

Reamintim că joi, 4 iunie, numărul de noi persoane raportate ca fiind infectate cu Covid-19 a crescut 238, un număr care se situează peste media ultimei săptămâni.

În acest context, autoritățile au făcut un apel la populație: ”Având în vedere numărul de cazuri nou confirmate, care se situează peste media ultimei săptămâni, atragem atenția asupra respectării cu rigurozitate a normelor de conduită sanitară și de prevenire a răspândirii noului coronavirus, cu precădere a celor referitoare la purtarea măștii în spații închise, evitarea contactului, igienizarea frecventă a mâinilor și păstrarea distanței față de alte persoane”.

Pe de altă parte, vineri, 5 iunie, Grupul de Comunicare Strategică a raportat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, bilanțul total ajungând astfel la 20.103, dintre care 14.145 au fost declarate vindecate și externate, iar alte 1.308 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Raed Arafat, recomandări despre programarea vacanțelor

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a afirmat, joi seară, că luna iulie ar fi potrivită pentru programarea vacanțelor. Cel mai probabil, atunci va permite situația epidemiologică.

Cu toate acestea, Raed Arafat îi sfătuiește pe românii care vor să plece în călătorească în afara României să-și planifice vacanțele în țările cel mai puțin afectate de noul coronavirus.

Totodată, epidemiologii atrag atenția la pericolul de infectare pe rutele aeriane.

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și președintele Societății Române de Microbiologie, a atras atenția că, la începutul pandemiei multe dintre cazuri au fost semnalate în călătoria cu avionul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`