CORONAVIRUS // Bucureştiul are aproape de 3 ori mai mulţi nou infectaţi în ultimele 24 ore decât locul 2 din acest TOP negativ al zonelor afectate de COVID-19
Până astăzi, 12 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 551.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 451.477 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.333 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Bucureşti, 1156 de nou infectaţi în ultimele 24 de ore
Capitala rămâne un capitol aparte în ţară. Este cea mai afectată zonă de COVID-19, într-un interval de 24 de ore. Iată topul negativ al numărul de infectaţi de ieri şi până astăzi: municipiul Bucureşti: 1156, judeţul Constanţa – 437, judeţul Maramureş – 344, judeţul Cluj – 274, judeţul Timiş – 262, judeţul Iaşi – 241. Până astăzi, 13.264 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 11.12.2020 (10:00) – 12.12.2020 (10:00) au fost raportate 148 decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
S-a înregistrat un deces şi la grupa de vârstă 0-9 ani
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.