CORONAVIRUS | Austria: Noi condiții pentru intrarea în țară a cetățenilor români

CORONAVIRUS | Austria: Noi condiții pentru intrarea în țară a cetățenilor români
Foto: hepta.ro/Abaca Press / AA/ABACA

Autoritățile austriece au implementat o nouă Ordonanță pentru revizuirea condițiilor de intrare și tranzit pe teritoriul Austriei pentru persoanele care provin din state pentru care există alerte de călătorie, inclusiv România. Noile condiții rămân în vigoare până la data de 30 septembrie 2020.

Astfel, începând de luni, termenul de valabilitate a testului biologic-molecular pentru COVID-19 va fi redus de la 4 zile la 72 de ore, iar perioada de izolare la domiciliu va fi redusă de la 14 zile la 10 zile.

„Conform noilor prevederi, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetăţenilor români şi ai statelor membre UE provenind din România cu destinaţia Republica Austria este permis dacă deţin un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

În lipsa acestuia, persoanele respective şi cei cu care locuiesc împreună sunt obligaţi să se supună timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă”, precizează MAE printr-un comunicat.

„Pentru cetăţenii terţi (non-UE) care vin din România intrarea este permisă numai cu test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 negativ, dar sunt obligaţi să între în izolare la domiciliu sau într-o locaţie adecvată timp de 10 zile, pe cheltuiala proprie. Dacă nu pot demonstra existenţa unei locuinţe adecvate pentru izolare, li se interzice accesul.

Persoane care vin din următoarele state: Andorra, Belgia, Danemarca, Germania, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, San Marino, Elveţia, Slovacia, Slovenia, Spania, Cehia, Ungaria, Vatican, Marea Britanie, Cipru, pot intra liber în Austria dacă prezintă un document care să ateste dreptul de şedere / reşedinţă în Austria sau în statele menţionate şi fac dovada că în ultimele 10 zile nu au călătorit în afara Austriei sau a statelor respective”, notează Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire, pentru cetăţenii care vin din România şi care merg spre destinaţii din alte state. Autorităţile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative care să asigure intrarea în ţara de destinaţie: domiciliu / rezidenţă / drept de şedere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc., precum şi completarea unei declaraţii de tranzit. Aceasta este disponibilă la următorul link: https://www.bmeia.gv.at/fileadmin/user_upload/Vertretungen/Bukarest/Dokumente/Beilage_B__Formular_Ein-Durchreise_2020-07-17-Englisch.pdf.

Zborurile către şi din România rămân în continuare suspendate.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)