CORONAVIRUS. Au avut loc primele trei recoltări de plasmă de la donatori vindecaţi de COVID-19, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti

Publicat: 28 04. 2020, 17:23

Procesul de colectare a plasmei pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus a demarat. Primele trei recoltări de plasmă de la donatori vindecaţi de COVID-19 au avut loc, marţi dimineaţă, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat. De acest tratament pot beneficia doar pacienții cu COVID-19 aflați în stare critică.

Plasma va fi testată şi după calificarea biologică va fi pusă la dispoziţie spitalelor

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, plasma va fi testată şi după calificarea biologică va fi pusă la dispoziţie spitalelor.

Medicii spun că fiecare pacient vindecat de COVID-19 poate furniza 600 mililitri de plasmă autoimună. Momentul optim de recoltare este la 14 zile după vindecare când, zice specialistul, anticorpii sunt în formă maximă.

Cine va beneficia de tratamentul cu plasmă

De acest tratament pot beneficia doar persoanele de peste 18 ani, diagnosticate cu COVID-19 și care se află în stare critică.

Potrivit regulamentului, acești pacienți trebuie să fie internați la o secție de terapie intensivă a unui spital desemnat prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor COVID-19 şi avizat de Comisia de A.T.I.

De asemenea, un alt criteriu este ca pacientul să prezinte o progresie rapidă a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare (> 50% în 24-48 ore), în ciuda tratamentului administrat anterior.

În comunicat se mai precizează că pacienții care vor beneficia de tratamentul cu plasmă sunt ventilaţi mecanic de mai puţin de 10 zile sau în pragul intubaţiei şi ventilaţiei mecanice (dispnee severă, frecvenţă respiratorie ≥ 30/min, saturaţie în oxigen ≤ 93% cu oxigen pe mască facială, paCO2 >55 mmHg la pacienţii fără BPCO).

Oricine s-a vindecat de COVID-19 poate dona plasmă pentru tratamentul pacienților critici

România are în acest moment2.221 potenţiali donatori, toate persoane vindecate de COVID-19. Persoanele asimptomatice confirmate prin teste de laborator pot dona și ele plasmă la 14 zile de la momentul încetării izolării sau carantinei.

Donarea se face pe bază de voluntariat şi numai după testarea sângelui care arată nu numai prezenţa anticorpilor în organism, dar şi lipsa altor boli ce ar face donarea imposibilă.

În prezent, sunt 3 aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus donate Ministerului Sănătăţii în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

„Ministerul Sănătăţii încurajează donarea voluntară de sânge şi produse de sânge şi prin toate acţiunile întreprinse urmăreşte să îmbunătăţească modul de donare in rândul populatiei, în beneficiul pacienţilor. În acest context, pacienţii vindecaţi cu COVID 19 vor fi contactaţi, cu respectarea regulilor naţionale şi ale UE, sau pot contacta centrele de transfuzie sanguină in vederea donării de plasmă”, scrie în comunicat.


Bilanțul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Datele raportate marți, 28 aprilie, de Grupul de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică a prezentat marți, ora 13.00, un nou bilanț al epidemiei de coronavirus în România. Astfel, în țara noastră au fost înregistrate 277 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, bilanțul total ajungând la 11.616. Un număr de 243 de persoane sunt internate în Secțiile de Terapie Intensivă, dar alte 2.221 au fost declarate vindecate și externate.

Peste 11.600 de oameni se află în carantină instituționalizată și peste 22.400 în izolare la domiciliu. În interiorul granițelor, bilanțul deceselor a ajuns la 650.

În Diaspora, numărul conaționalilor infectați cu SARS-CoV-2 a ajuns la 1.963. De la începutul pandemiei, 87 de români din străinătate au murit.