CORONAVIRUS | Alexandru Rafila: După începerea anului școlar, măștile de protecție ar putea fi folosite și în casă
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și Președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat, duminică seară, că, după începerea anului școlar, portul măștii ar trebui regândit, iar copiii ar putea purta măștile chiar și în casă, atunci când interacționează cu bătrânii.
Alexandru Rafila: Măștile de protecție ar putea fi folosite și în casă
În contextul începerii anului școlar și al creșterii numărului de cazuri Covid-19 în România, profesorul a precizat, la Digi24, că ar trebui regândită interacţiunea copiilor cu persoanele vârstnice din familie. Asta s-ar putea face printr-un set de reguli proprii stabilite în fiecare familie, în fiecare casă.
„Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacţiunea cu vârstnicii care au boli cronice să fie oarecum la distanţă, să se ia măsurile legate de mască. Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el. Nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea şcolilor în mod evident”, a afirmat reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.
Alexandru Rafila avertizează că numărul cazurilor de SARS-COV-2 ar putea crește, odată cu reluarea cursurilor în luna septembrie
Acesta a avertizat că numărul cazurilor de COVID-19 ar putea crește, odată cu începerea școlii în toamnă.
Mai mult decât atât, el a ținut să precizeze că acest lucru va pune o presiune pe sistemul de sănătate din România, în cazul în care nu se va înregistra și o descreșetre, iar numerele raportate zilnic vor continua să depășească 1.000 de cazuri.
Alexandru Rafila a precizat că nu crede să existe vreo țară în care revenirea elevilor în sălile de clasă să nu fie însoțită de o creștere a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Mai mult decât atât, el este de părere că părinții, copiii, părinții și autoritățile trebuie să coopereze pentru a menține lucrurile sub control.
Alexandru Rafila: Fără un vaccin, imunizarea pe cale naturală ar dura circa 15 ani
El mai susține că virusul SARS-CoV-2 nu o să dispară nici după al doilea val și va trebui să ne obișnuim să trăim cu el „în anii următori”.
Cum studiile de seroprevalență arată că doar o mică parte a populației a trecut prin boala COVID-19, soluția este apariția unui vaccin viabil. Altfel, imunizarea pe cale naturală ar dura circa 15 ani, spune reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății.
Revenirea la normalitate nu depinde neapărat de încetarea stărilor excepțioanale, fie ele de urgență sau alertă, ci de apariția unui vaccin. Abia atunci ne vom putea întoarce la o viață normală, „chiar și fără mască”, spune Alexandru Rafila.
„Oamenii au înțeles că după starea de urgență se întorc la normal. Și s-au relaxat, și apoi au apărut acele creșteri de cazuri. Vaccinul ne va permite sa ne relaxăm comportamental”, spune reprezentantul României în OMS.