CORONAVIRUS | Alexandru Rafila: „Cred că şi în săptămânile următoare vom înregistra tot mai multe decese”

CORONAVIRUS | Alexandru Rafila: „Cred că şi în săptămânile următoare vom înregistra tot mai multe decese”
Foto: Inquam Photos / George Călin

Alexandru Rafila, reprezentant al României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi candidat din partea Partidului Social Democrat pentru un mandat de parlamentar, a declarat, vineri, că sute de mii de persoane din România au trecut deja prin infecţia cu noul coronavirus și este de părere că în săptămânile următoare vom înregistra tot mai multe decese.

Alexandru Rafila consideră că se vor înregistra tot mai multe decese cauzate de SARS-CoV2

Reprezentantul României la OMS a afirmat, vineri, la Braşov, într-o conferinţă de presă alături de conducerea PSD din acest judeţ, că sute de mii de români au trecut deja prin boala cauzată de infectarea cu noul corornavirus.

”Încă de când am făcut acest pas politic am spus faptul că rezolvarea problemelor pacienţilor – pentru că mulţi dintre noi au devenit deja pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, sunt sute de mii de persoane în România care au trecut deja prin boală, avem aproape 10.000 de decese – şi atunci sigur că trebuie să găsim o soluţie care ar trebui să depăşească cadrul politic şi această abordare la masa discuţiilor, specialişti şi poate şi politicieni la aceeaşi masă sau cei care au ambele calităţi, să dezbată acest lucru deschis, cred că este opţiunea corectă, pentru că pacienţii din România nu au culoare politică”, a spus acesta, conform News.ro.

El a mai precizat că se bucură că ”există semnale cel puţin în ceea ce priveşte partea de prevenţie, care se referă la dezvoltarea unei strategii de vaccinare, există semnale că acest consens politic s-ar putea să existe”.

Alexandru Rafila a menționat că trebuie găsite soluţii pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19 şi în alte spitale decât cele desemnate în acest moment.

”Aceste spitale sunt, în mod evident, supraaglomerate, nu mai fac faţă pentru ca să trateze pacienţii şi o regândire a spitalelor multidisciplinare care să identifice zone, un pavilion sau un etaj separat, care să poată să asigure tratamentul acestor pacienţi este imperios necesară şi trebuie aplicată foarte rapid ”, a declarat el, adăugând că el consideră că Ministerul Sănătăţii va aplica această idee ”mai devreme sau mai târziu”.

”Cred, având în vedere acest număr mare de cazuri care se înregistrează zilnic, că şi în săptămânile următoare vom înregistra tot mai multe decese şi limitarea accesului la secţiile de terapie intensivă ar putea să amplifice acest fenomen”, a mai spus Alexandru Rafila.

Cât despre capacitatea de testare a României, profesorul consideră că ”este folosită insuficient” pentru că numărul de teste zilnice nu a crescut.

”În momentul în care tu dublezi numărul de cazuri, ai 10.000 de cazuri zilnic şi facei acelaşi număr de teste ca atunci când aveam 5.000 de cazuri zilnic, este clar că undeva este o problemă şi nu reuşim să identificăm suficient de repede cazurile pozitive şi atunci infecţia continuă să se extindă în comunitate”, a menționat el.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică a raportat, vineri, 9.272 de cazuri nou confirmate de infecție cu SARS-CoV-2 la nivel național și un număr de 160 de decese legate de această boală infecțioasă înregistrate pe un interval de 24 de ore.

Distribuția cazurilor noi de COVID-19, per județe, arată în felul următor: Alba 170 de cazuri noi (8656, număr total de cazuri confirmate), Arad 200 (9568), Argeș 258 (11200), Bacău 219 (11462), Bihor 276 (12141), Bistrița-Năsăud 114 (5004), Botoșani 106 (5172), Brașov 261 (15574), Brăila 104 (4855), Buzău 142 (5779), Caraș-Severin 85 (4143), Călărași 99 (3413), Cluj 520 (18209), Constanța 456 (12861), Covasna 65 (3596), Dâmbovița 206 (9817), Dolj 322 (10649), Galați 156 (8676), Giurgiu 126 (3243), Gorj 60 (3977), Harghita 65 (4293), Hunedoara 208 (7378), Ialomița 55 (3705), Iași 314 (16692), Ilfov 446 (12107), Maramureș 148 (7431), Mehedinți 61 (3368), Mureș 361 (10393), Neamț 117 (8542), Olt 162 (6205), Prahova 277 (16315), Satu Mare 166 (4418), Sălaj 97 (5035), Sibiu 394 (11846), Suceava 134 (12036), Teleorman 100 (4796), Timiș 311 (16529), Tulcea 89 (2867), Vaslui 93 (6788), Vâlcea 90 (7146), Vrancea 95 (4761).

Cu o rata de infectare de 5,79a mia de locuitori, Municipiul București are 1412 de cazuri noi și 56015 per total.

Cazuri noi nealocate pe județe – 132 (6462).

Sibiul rămâne în continuare lider la nivel național, din punct de vedere al numărului de cazuri raportate la mia de locuitori. Rata de incidență în Sibiu este de 8,9, urmat de Ilfov, cu 7,89 și Cluj, cu 7,31.

Autoritățile au precizat că, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.548, iar dintre acestea 1.139 sunt internate la ATI.

278.676 de pacienți au fost declarați vindecați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie