CORONAVIRUS | 6.752 de noi infectări și 86 decese în ultimele 24 de ore. Sunt 1.056 de pacienți internați la Terapie Intensivă

CORONAVIRUS | 6.752 de noi infectări și 86 decese în ultimele 24 de ore. Sunt 1.056 de pacienți internați la Terapie Intensivă
Foto: Pixabay.com

Potrivit noilor date transmise de către Grupul de Comunicare Strategică, duminică, 8 noiembrie, 6.752 de persoane au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-COV-2, iar86de pacienți infectați și-au pierdut viața. Astfel, bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la303.751 de infectări și 7.879 de decese. În acest moment,12.295 de români infectați sunt internați în spitale, din care 1.056 se află în stare gravă, la secțiile de Terapie Intensivă. În utimele 24 de ore au fost prelucrate21.552 de teste pentru depistarea infecției cu noul coronavirus, dintr-un număr total de3.476.645

Peste 300.000 de infectări cu coronavirus în România, de la debutul epidemiei.7.879 de persoane au murit

Grupul de Comunicare Strategică a transmis că, în ultimele 24 de ore, un număr de 6.752 de oameni au fost testați pozitiv, iar alți 927 au fost reconfirmați în urma retestărilor. Bilanțul infectărilor a ajuns astfel la 303.751.

Numărul victimelor a ajuns, duminică, la 7.879, după decesul a încă 86 de persoane. Este vorba despre 40 bărbați și 46 femei internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila,Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași,Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

„Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani”, a transmis GCS.

Trei dintre pacienții decedați nu prezentau comorbidități.

În acest moment, 12.295 de oameni infectați sunt internați în spitale, din care 1.056 sunt la Terație Intensivă. În schimb, 204.679 s-au vindecat.

La nivel național au fost prelucrate până acum 3.476.645 de teste. Dintre acestea, 21.552 au fost efectuate în ultima zi: 13.421 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.131 la cerere.

Pe teritoriul României, 40.629 de persoane confirmate sunt în izolare la domiciliu, iar 23.788 în izolare instituționalizată. 71.017 se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată 20.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.956 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Tot în această perioadă, polițiștii și jandarmii au aplicat 8.778 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.422.800 de lei. În plus, au fost constatate șase infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor.

Noi măsurivor intra în vigoare începând de luni pe teritoriul României, odată cucarantinaparțială.

Astfel, școlile vor trece la sistemul de predare online, indiferent de ratele de infectare cu coronavirus, iar tezele vor fi înlocuite cuevaluări sumative.

Purtarea măștii de protecție va deveni obligatorie în absolut toate spațiile publice și la locurile de muncă, iar circulația pe timpul nopții nu va fi permisă decât din motive foarte bine întemeiate, precizate într-odeclarație pe propria răspundere.

Și petrecerile vor fi interzise, târgurile și piețele închise vor fi permanent închise, în vreme ce magazinele se vor închide și ele după ora 21.00. Acolo unde se poate, angajații trebuie să lucreze de acasă ori programul lor să fie decalat, astfel încât să nu se producă aglomerații în mijloacele de transport.

Situația în Diaspora:6.862 de români testați pozitiv cu SARS-CoV-2. Au decedat 126

În Diaspora, 6.862 de români au fost depistați pozitiv: 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt.

Dintre aceștia, 126 au decedat: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia.

797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră