CORONAVIRUS | 575 de decese ale unor pacienți cu COVID-19, în România. Printre victime, o tânără de 21 de ani care suferea și de alte afecțiuni grave
Grupul de Comunicare Strategică anunță încă opt decese ale unor români contaminați cu COVID-19. Printre victime se află și o tânără în vârstă de 21 de ani, care suferea și de alte afecțiuni grave: Sindrom Down, boală renală cronică, obezitate și insuficiență cardiacă. Bilanțul deceselor, la nivel național, ajunge la 575.
A 568-a victimă este un bărbat de 84 de ani din județul Mureș, internat pe 19 aprilie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, pentru frisoane, tuse și dispnee. Pe 21 martie a fost testat pentru infecția cu COVID-19, iar în aceeași zi a venit confirmarea contaminării. Pacientul a decedat pe 23 aprrilie, fiind diagnosticat și cu bronhopneumonie. Acesta mai suferea de diabet zaharat tip II, boală hepatică, boală cardiovasculară, bloc atrio-ventricular.
A 569-a victimă este o femeie în vârstă de 30 de ani din județul Mureș, care face parte dintr-o comunitate unde au fost confirmate mai multe cazuri de COVID-19. Aceasta a fost internată pe 4 aprilie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș – secția boli infecțioase, apoi transferată la secția de ATI pentru suport respirator. A fost testată pe 5 aprilie pentru infecția cu COVID-19, iar confirmarea infectării a venit o zi mai târziu. Femeia suferea de bronhopneumonie, boală cardiovasculară și hipertensiune arterială. Ea a decedat pe 22 aprilie.
A 570-a victimă este un bărbat în vârstă de 63 ani din județul Cluj. A fost internat pe 2 aprilie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj, secția ATI, pentru ventilație mecanică, apoi a fost transferat la secția de ATI pentru suport respirator. Confirmarea infectării sale cu COVID-19 a venit pe 23 aprilie, iar pacientul a decedat pe 24 aprilie. El suferea și de bronhopneumonie, hipertensiune arterială, insuficiență mitrală și tricuspidiană, insuficiență cardiacă congestivă, fibrilație atrială. În familia bărbatului au fost confirmate mai multe cazuri de infecție cu noul coronavirus.
A 571-a victimă este un bărbat de 62 de ani din județul Neamț. Acesta a fost internat pe 29 martie la secția neurochirurgie- ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, cu traumatism cranio-cervical, hemoragie subarahnoidiană și supradozaj medicamentos. În timpul internării a dezvoltat tuse, expectorație, dificulatate a respirației, afebrilitate, ulterior și hemoragie digestivă. A fost testat pentru infecția cu COVID-19 pe 9 aprilie, iar rezultatul pozitiv al testului a venit pe 13 aprilie. În data de 22 aprilie s-a constatat o stare clinică ameliorată a pacientului, însă ulterior acesta a dezvoltat brusc confuzie, urmată de intrarea în comă. Bărbatul a decedat pe 24 aprilie.
A 572-a victimă este o femeie de 21 de ani din județul Vrancea. Pe 3 aprilie, aceasta s-a prezentat , la Spitalul Județean de Urgență Focșani cu tuse, febră și dificultate în respirație. În aceeași zi a fost testată pentru infecția cu COVID-19, iar confirmarea a venit pe 5 aprilie. Femeia suferea de Sindrom Down, boală renală cronică, obezitate și insuficiență cardiacă. Ea a decedat pe 24 aprilie.
A 573-a victimă este un bărbat de 67 de ani din județul Constanța, internat pe 21 aprilie la Spitalul Municipal Medgidia, transferat apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, apoi în ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Confirmarea infecției cu noul coronavirus a venit pe 24 aprilie, zi în care pacientul a decedat. El suferea și de bronhopneumonie.
A 574-a victimă este un bărbat în vârstă de 60 de ani din județul Vrancea. Acesta s-a prezentat pe 22 aprilie la Spitalul Județean de Urgență Focșani, cu febră și dificultate în respirație. Ulterior, a fost internat la Spitalul Municipal Adjud – ATI, unde a fost intubat și ventilat mecanic. A fost testat pentru infecția cu SARS-CoV-2 pe 22 aprilie, iar confirmarea a fost primită pe 24 aprilie. În aceeași zi, pacientul a murit. El suferea și de hipertensiune arterială, diabet zaharat neglijat și obezitate.
A 575-a victimă este o femeie de 72 de ani din județul Neamț, transferată de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț la Iași – în secția de ATI, unde a fost intubată și ventilată mecanic. Pe 22 aprilie i-au fost recoltate probe pentru infecția cu COVID-19, iar confirmarea îmbolnăvirii a venit în aceeași zi. Femeia a decedat pe 25 aprilie. Ea suferea și de hipertensiune arterială, diabet zaharat, boală renală cronică și cancer.
Grupul de Comunicare Strategică: Decesul 553 și decesul 541 reprezintă același caz
În informarea transmisă sâmbătă dimineața, Grupul de Comunicare Strategică mai precizează că conform raportărilor venite din partea Institutului National de Sănătate Publică (INSP), decesul 553 și decesul 541 reprezintă același caz.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 ani din județul Suceava. Acesta a manifestat febră și dispnee pentru care a avut tratament cu antibiotic și simptomatice, la domiciliu, după care a fost internat prin UPU în data de 13 aprilie la Spitalul Județean de Urgență Suceava cu bronhopneumonie. În data de 14 aprilie a fost transferat în Secția de ATI, de la gastroenterologie. Ulterior, pe 21 aprilie, bărbatul a fost transferat la Institutul ”Matei Balș”, cu insuficiență respiratorie, care a necesitat intubarea, și cu insuficiență multiplă de organ. Pacientul a fost testat pentru infecția cu COVID-19 pe 20 aprilie, iar confirmarea a venit două zile mai târziu la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Bărbatul a decedat pe 24 aprilie. El era fumător și suferea și de hipertensiune arterială și diabet zaharat. De asemenea, bărbatul avea istoric de călătorie în Germania (transport persoane).
Situația infectărilor cu COVID-19, în România
Potrivit raportării făcute, vineri, la ora 13.00, la nivel național au fost confirmate 10.417 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Este vorba despre 321 de noi cazuri față de raportarea făcută joi, la aceeași oră. În același timp, numărul celor vindecați a ajuns la 2.817.