CORONAVIRUS | 35 persoane, în carantină, în România. Alte 11.731, autoizolate la domiciliu

CORONAVIRUS | 35 persoane, în carantină, în România. Alte 11.731, autoizolate la domiciliu
Foto: pixabay.com

Grupul de Comunicare Strategică anunță că trei dintre pacienții diagnosticați cu coronavirus pe teritoriul României au fost declarați vindecați. În acest moment, la nivel național se află în carantină 35 persoane, iar pentru alte 11.731 de persoane a fost dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.

Femeia în vârstă de 38 de ani și bărbatul de 48 de ani, ambii internați într-o unitate medicală din Timișoara vor rămâne în continuare sub supraveghere medicală până când vor fi externați.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al Grupului de Comunicare Strategică:

Trei din cele șase persoane diagnosticate cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României au fost declarate vindecate. Primul caz depistat în țară, bărbatul din județul Gorj, a fost externat. Ceilalți doi pacienți, femeia în vârstă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani, internați într-un spital din Timișoara, au fost declarați vindecați după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ.

Cele două persoane, declarate vindecate la Timișoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor.

În acest moment, mai sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecțioase din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași, starea de sănătate a acestora fiind stabilă, iar evoluția acestora este monitorizată permanent de personal medical.
La nivel național se află în carantină 35 persoane, pentru alte 11.731 de persoane fiind dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.

Până la această oră au fost prelevate și analizate 657 de probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 651 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.

Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19, despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă pot apela numărul 0800800358. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații numărul de telefon +4021.320.20.20.

Rugăm cetățenii să se informeze permanent de pe canalele oficiale ale Guvernului României, Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Departamentului pentru Situații de Urgență.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`