CORONAVIRUS | 3.264 de noi cazuri de îmbolnăvire și 137 de decese în 24 de ore, la nivel național. 1.493 de pacienți sunt internați la terapie intensivă

CORONAVIRUS | 3.264 de noi cazuri de îmbolnăvire și 137 de decese în 24 de ore, la nivel național. 1.493 de pacienți sunt internați la terapie intensivă
Foto: hepta.ro/ Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță în raportarea de vineri că, în ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 3.264 de cazuri de infectare cu coronavirus. În același interval au fost efectuate 24.630 teste RT-PCR și 11.838 de teste rapide antigenice. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 619 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Din cei 12.887 de pacienți cu COVID-19 care sunt spitalizați în acest moment, 1.493 sunt internați în secțiile de terapie intensivă. De asemenea, de joi până vineri, și-au pierdut viața 137 de persoane infectate cu coronavirus.

Puțin peste 3.000 de noi cazuri de coronavirus în 24 de ore

Astfel, de la debutul crizei sanitare și până în acest moment, numărul cazurilor confirmate în România a ajuns la 1.023.565, dintre care 930.942 de pacienți au fost declarați vindecați.

În același timp, de la începutul pandemiei și până acum, 25.937 de români au murit fiind infectați cu coronavirus.

Conform raportării GCS, de joi, de la ora 10.00 până vineri la aceeași oră au murit 71 de bărbați și 66 de femei care erau diagnosticați cu COVID-19 și internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 41 decese la categoria de peste 80 de ani.

123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Situația infectărilor la nivelul județelor și Capitalei

În ceea ce privește evoluția infectărilor la nivelul județeler și municipiului București, în ultimele 24 de ore, Capitala a înregistrat 571 de noi cazuri de îmbolnăvire, cel mai mare număr din țară.

Distribuția cazurilor noi de COVID-19, per județe, arată în felul următor: Alba 62, Arad 102, Argeș 87, Bacău 82, Bihor 94, Bistrița-Năsăud 50, Botoșani 40, Brașov 127, Brăila 45, Buzău 34, Caraș-Severin 48, Călărași 37, Cluj 241, Constanța 150, Covasna 59, Dâmbovița 43, Dolj 66, Galați 107, Giurgiu 28, Gorj 10, Harghita 24, Hunedoara 88, Ialomița 31, Iași 128, Ilfov 112, Maramureș 13, Mehedinți 18, Mureș 98, Neamț 88, Olt 50, Prahova 80, Satu Mare 43, Sălaj 35, Sibiu 87, Suceava 36, Teleorman 40, Timiș 108, Tulcea 30, Vaslui 37, Vâlcea 22, Vrancea 28. Municipiul București are 571.

Cât despre rata incidenței cazurilor, în continuare, în județul Ilfov este cea mai gravă situație din țară, cu6,33 cazuri la mie în ultimele 14 zile.

Peste 36.000 de teste, prelucrate în ultimele 24 de ore, în România

Autoritățile mai transmit că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.086.549 de teste RT-PCR și 760.991 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.630 teste RT-PCR (13.564 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.066 la cerere) și 11.838 de teste rapide antigenice. Totodată, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 53 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 aprilie a.c.

În acest moment, în România, 55.374 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.598 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.426 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 120 de persoane.

De asemenea, în cursul zilei de joi, polițiștii și jandarmii au aplicat 5.115 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 916.022 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, și au fost întocmite patru dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Peste 23.000 de români, infectați cu coronavirus în afara țării de la începutul pandemiei

Referitor la situația românilor din afara țării, GCS informează că de la debutul crizei sanitare au fost confirmate 23.501 de cazuri de infectare: 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.118 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația și Finlanda.

Totodată, 189 de români au decedat în străinătate fiind infectați cu coronavirus: 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)