CORONAVIRUS | 3.183 de cazuri confirmate cu COVID-19, în România. Număr record de cazuri noi – 445 / SITUAȚIA PE JUDEȚE A PERSOANELOR INFECTATE (VIDEO)

Publicat: 03 04. 2020, 13:09
Foto: Inquam Photos/George Calin

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că până vineri, la ora 13.00, în România au fost confirmate 3.183 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Totodată, 281 de pacienți au fost declarați vindecați.Astfel, în ultimele 24 de ore au fost depistate 445 de noi cazuri de contaminare. Este vorba despre un număr record de cazuri noi, în România. 83 de pacienți sunt internați, în acest moment la ATI, potrivit informării transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Bilanțul deceselor ajunge la 116.

Nelu Tătaru: ”75% din cazuri au fost confirmate la persoane cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani”

”Conform unei analize rapide a Institutului Național de Sănătate Publică, realizată în perioada 26 februarie, atunci când a fost înregistrat primul caz de infecție cu SARS-CoV-2 și până în 29 martie 2020, am pornit de la unul-două cazuri confirmate pe zi, iar în data de 10 martie, trendul a devenit ascendent, media cazurilor urcând până la 30, pentru ca apoi să se dubleze la fiecare trei zile.

75% din cazuri au fost confirmate la persoane cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani. Vârsta medie a deceselor este de 66 de ani, majoritatea cazurilor având boli cronice asociate.

45,7% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate ca urmare a contactului apropiat cu persoane infectate, iar numărul acestora este în creștere.

16,2% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate în rândul personalului medical”, a anunțat ministrul Sănătății, în timpul unei conferințe de presă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cele 281 de persoane vindecate au fost externate din unitățile medicale după cum urmează:126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Suceava – 866 de cazuri confirmate

În ceea ce privește situația pe județe a persoanelor infectate, cele mai multe cazuri, 866, au fost confirmate în județul Suceava. Urmează municipiul București, cu 544 de cazuri.

Alte județe cu peste 100 de cazuri de infectare sunt: Neamț (150), Timiș (126), Brașov (124), Constanța (117), Arad (110), Cluj (108) și Hunedoara (108).

La polul opus, județele cu mai puțin de zece cazuri confirmate sunt: Gorj (8), Olt (8), Vâlcea (8), Sălaj (7), Tulcea (6), Harghita (1).

Peste 13.500 de români, în carantină

Până vineri, la oraa 13.00, în România se află încarantină instituționalizată 13.531 de persoane, iar alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

De asemenea, până la ora transmiterii acestei știri, la nivel național au fost prelucrate31.657 de teste.

285 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Grupul de Comunicare Strategică a mai transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost întocmite 285 de dosare penale, pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor și au fost aplicate 744 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, polițiștii au depistat 9.143 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, acestea fiind sancționate cu amenzi în valoare totală de 11.090.347 de lei.

25 de români din străinătate, contaminați cu COVID-19, au decedat

Autoritățile au mai transmis că 221 de cetățeni români din afara țării au fost testați pozitiv pentru infecșția cu noul coronavirus: 129 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.

Totodată, bilanțul deceselor românilor din străinătate se ridică la 25. Este vorba despre 9 conaționali din Italia, 6 din Franța, 4 din Marea Britanie, 5 din Spania și unul din Germania.

Iată, mai jos, distribuția pe județe a cazurilor de COVID-19 din România:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

13

2.

Arad

110

3.

Argeș

12

4.

Bacău

24

5.

Bihor

44

6.

Bistrița-Năsăud

27

7.

Botoșani

44

8.

Brașov

124

9.

Brăila

13

10.

Buzău

12

11.

Caraș-Severin

17

12.

Călărași

26

13.

Cluj

108

14.

Constanța

117

15.

Covasna

38

16.

Dâmbovița

19

17.

Dolj

27

18.

Galați

90

19.

Giurgiu

22

20.

Gorj

8

21.

Harghita

1

22.

Hunedoara

108

23.

Ialomița

45

24.

Iași

72

25.

Ilfov

60

26.

Maramureș

46

27.

Mehedinți

11

28.

Mureș

55

29.

Neamț

150

30.

Olt

8

31.

Prahova

27

32.

Satu Mare

16

33.

Sălaj

7

34.

Sibiu

27

35.

Suceava

866

36.

Teleorman

24

37.

Timiș

126

38.

Tulcea

6

39.

Vaslui

11

40.

Vâlcea

8

41.

Vrancea

70

42.

Mun. București

544

TOTAL

3183