CORONAVIRUS | 1.231 de cazuri noi și 33 de decese în rândul pacienților cu COVID-19, în 24 de ore. 470 de persoane, internate la ATI
Grupul de Comunicare Strategică anunță duminică, în raportul zilnic, că, în ultimele 24 de ore, la nivelul întregii țări, au fost confirmate 1.231 de noi cazuri de COVID-19, dintr-un total de 13.391 de teste care au fost prelucrate în același interval. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 359 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 470 de pacienți cu coronavirus sunt internați, în acest moment, în secțiile de ATI din România. De asemenea, de sâmbătă până duminică, au fost înregistrate 33 de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID-19.
Peste 1.200 de cazuri de COVID-19 în România
Astfel, de la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 112.781 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus , dintre care 89.771 de pacienți au fost declarați vindecați.
Bilanțul total al deceselor, la nivel național, a ajuns la 4.435. În intervalul 19.09.2020 (10:00) – 20.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (20 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București. 32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.
470 de pacienți sunt internați la terapie intensivă
În prezent, 7.120 de pacienți sunt internați cu coronavirus sunt internați în unitățile medicale de profil, dintre care 470 se află în secțiile de terapie intensivă. În total, România are puțin peste 1.000 de paturi de ATI destinate persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 și aflate în stare gravă.
Grupul de Comunicare Strategică mai anunță, duminică, că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.223.462 de teste. Dintre acestea 13.391 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.937 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.454 la cerere.
În ceea ce privește situația pe județe, cel mai mare număr de infectări rămâne cel din Capitală. În ultimele 24 de ore, în București s-au înregistrat 270 de cazuri noi de infectări cu COVID-19, totalul ajungând la 14.977, în Brașov au fost testate pozitiv 83 de persoane, cu un total de 5.502, iar în Dolj 78, numărul total ajungând la 2.481.
Peste 39.000 de români se află în carantină
Autoritățile mai transmit că, în acest moment, pe teritoriul României, 12.160 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.752 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 39.130 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 7 persoane.
Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 949 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 285.355 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Situația infecțiilor cu noul coronavirus în rândul românilor din străinătate
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 112 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.
Totodată, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.