Grupul de Comunicare Strategică anunță că până vineri, la ora 13.00, la nivel național au fost confirmate 10.417 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Este vorba despre 321 de noi cazuri față de raportarea făcută, joi, la aceeași oră. Dintre pacienții testați pozitiv, 241 sunt internați la terapie intensivă. Bilanțul deceselor a ajuns la 552. Pe de altă parte, 2.817 de români s-au vindecat, până acum, de COVID-19.
Județul Suceava este în continuare principalul focar de coronavirus de pe teritoriul României. Aici au fost confirmate până acum 2.477 de cazuri de contaminare. Urmează Capitala, cu 1.133 de infectări.
În topul județelor cu peste 400 de infectări se află Arad (471) Hunedoara (447), Neamț (415), Timiș (408) și Botoșani (407).
Pe de altă parte, județe în care au fost confirmate cele mai puține cazuri de COVID-19 sunt: Sălaj (28), Olt (23), Vâlcea (23), Brăila (20), Harghita (19) și Buzău (14).
Până vineri, la ora 13.00, pe teritoriul României au fost prelucrate 121.602 de teste.
De asemenea, la nivel național, în acest moment se află în carantină instituționalizată 12.251 de persoane, iar alte 27.410 sunt în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.
Grupul de Comunicare Strategică mai transmite că din momentul intrării în vigoare a a Ordonanței Militare nr. 2, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.199 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. Alte 153 de persoane care se aflau în carantină au plecat din locațiile stabilite, în cazul lor fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Totodată, de la debutul pandemiei, în România au fost întocmite 471 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În plus, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 5.424 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, acestea primind sancțiuni contravenționale în valoare de 11.071.873 de lei.
Potrivit datelor anunțate de autorități, a fost depăși și pragul de 1.000 de români contaminași cu COVID-19 în afara țării. Concret, 1.480 de conaționali au fost testați pozitiv, până acum, pentru infecția cu COVID-19, după cum urmează: 1.156 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 64 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.
De asemenea, 70 de români din afara țării au decedat din cauza infecției cu COVID-19. Este vorba despre patru noi decese față de raportarea făcută joi. Au fost înregistrate 17 decese în Italia, 16 în Franța, 23 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția.
În același timp, 21 de cetățeni români din străinătate au fost declarați vindecați. Este vorba despre 9 români din Germania, 8 din Franța, 2 din Indonezia, unul din Luxemburg și unul din Tunisia.
Iată, mai jos, situația completă, pe județe, a infectărilor cu COVID-19:
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate |
1. |
Alba |
159 |
2. |
Arad |
471 |
3. |
Argeș |
117 |
4. |
Bacău |
136 |
5. |
Bihor |
360 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
150 |
7. |
Botoșani |
407 |
8. |
Brașov |
382 |
9. |
Brăila |
20 |
10. |
Buzău |
14 |
11. |
Caraș-Severin |
79 |
12. |
Călărași |
51 |
13. |
Cluj |
292 |
14. |
Constanța |
222 |
15. |
Covasna |
168 |
16. |
Dâmbovița |
91 |
17. |
Dolj |
66 |
18. |
Galați |
324 |
19. |
Giurgiu |
123 |
20. |
Gorj |
31 |
21. |
Harghita |
19 |
22. |
Hunedoara |
447 |
23. |
Ialomița |
148 |
24. |
Iași |
207 |
25. |
Ilfov |
218 |
26. |
Maramureș |
68 |
27. |
Mehedinți |
49 |
28. |
Mureș |
335 |
29. |
Neamț |
415 |
30. |
Olt |
23 |
31. |
Prahova |
55 |
32. |
Satu Mare |
53 |
33. |
Sălaj |
28 |
34. |
Sibiu |
228 |
35. |
Suceava |
2.477 |
36. |
Teleorman |
96 |
37. |
Timiș |
408 |
38. |
Tulcea |
37 |
39. |
Vaslui |
69 |
40. |
Vâlcea |
23 |
41. |
Vrancea |
207 |
42. |
Mun. București |
1.133 |
43. |
– |
11 |
TOTAL |
10.417 |