Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, scapă de arestul la domiciliu. Acesta va fi cercetat sub control judiciar

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, scapă de arestul la domiciliu. Acesta va fi cercetat sub control judiciar
Incendiu devastator la complexul turistic Ferma Dacilor din județul Prahova, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2023. Inquam Photos / Bogdan Buda

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a scăpat de arestul la domiciliu și va fi cercetat sub control judiciar, la decizia Judecătoriei Ploiești. Decizia nu este definitivă, informează Agerpres.

Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu

Patronul de la Ferma Dacilor este acuzat de distrugere din culpă în dosarul care vizează incendiul devastator soldat cu opt morți, printre care și trei copii. Luni dimineața, magistrații de la Judecătoria Ploiești trebuiau să dezbată cererea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu.

Magistrații au decis, însă, să înlocuiască propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

La începutul lunii ianuarie, Cornel Dinicu a fost arestat preventiv, iar de la 1 februarie se află în arest la domiciliu.

Cornel Dinicu, Vitomir Adrian Ristin și Adelina Elena Ilie, administratorii complexului turistic, sunt acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare o tragedie.

Incendiul devastator, care s-a soldat cu opt morți, printre care trei copii, s-a produs pe 26 decembrie, la Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.

Potrivit informațiilor din dosar, incendiul a pornit de la un televizor.

„Consider că focul a plecat de la mansardă, respectiv din livingul unde era televizorul. Știam că televizorul se încingea destul de des, iar un angajat al fermei le-a spus copiilor să închidă televizorul pentru a se mai răci”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)