Patronul de facto al Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, a fost plasat în arest la domiciliu.
Dinicu se afla în arest preventiv și a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, a decis, joi, Tribunalul Prahova, informează Agerpres.
Și ceilalți administratori ai complexului au fost plasați tot în arest la domiciliu. Decizia este definitivă.
În urma incediului devastator de la Ferma Dacilor au murit opt persoane, și anume, cinci adulţi şi trei copii. Incendiul a izbucnit în a doua zi de Crăciun.
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, a fost scos din arestul preventiv, marți, și a fost dus în complexul său turistic pentru efectuarea de cercetări la fața locului, arată imaginile surprinse de Inquam Photos.
Sursele judiciare ale Agerpres spun că anchetatorii continuă investigațiile la locul incendiului în care au murit opt persoane.
Anchetatorii spun despre construcția corpului principal de clădire că a fost făcută în regie proprie, fără avize și autorizație de construire, și că demersurile și măsurile pentru „intrarea în legalitate” au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale.