Corlățean: Ambasadorul Ungariei și-a depășit mandatul și a încălcat regulile diplomatice
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a anunțat că va face ”un gest diplomatic” în urma declarațiilor ambasadorului Ungariei la București, Oszkar Fuzes, despre care spune că și-a încălcat regulile diplomatice.
„Eu însumi voi face un anumit gest diplomatic mâine (nr. joi), dar îmi rezerv dreptul să comentez mâine pe această temă. În orice caz, am văzut că domnul ambasador a devenit un star de televiziuni româneşti. Încalcă o cutumă diplomatică clară. Nu mai are uşi deschise, cel puţin în acest moment, din partea instituţiilor româneşti şi sper ca mâine sau în zilele următoare să clarificăm pe canal bilateral cu autorităţile de la Budapesta aceste aspecte şi să fie determinat acest ambasador să se reîntoarcă în mandatul său. Dacă nu va face acest lucru, atunci mandatul său se va încheia mult mai rapid în România”, a spus Titus Corlăţean la Antena 3.
El a arătat că poziţia României a fost una „tranşantă, clar exprimată” şi că ambasadorului ungar i s-a transmis că „legea românească nu este negociabilă”, iar atributele statului român sunt scrise în Constituţie şi trebuie respectate. „Simbolistica naţională românească trebuie respectată, ceea ce nu înseamnă că desconsiderăm minoritatea naţională maghiară şi identitatea sa specifică, dar atunci când vorbim de legea românească, care stabileşte foarte clar ce însemne sunt arborate la instituţiile publice ale statului român – şi la consilii judeţene, şi la prefecturi, şi la primării – lucrurile acestea trebuie respectate şi în plan intern, dar şi de alte state, aşa cum este cazul Ungariei. Lucrurile astea nu sunt negociabile”, a susţinut Corlăţean, condamnând „jocul politic” al secretarului de stat din MAE ungar Zsolt Nemeth.
Oficialul de la Budapesta a acuzat România de „agresiuni simbolice” prin interzicerea arborării steagului secuiesc pe clădirile publice din ţara noastră.