Lucrările elevilor care vor susține anul acesta examenele naționale vor ficorectate în sistem încrucișat în alte județe, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie pentru edupedu.ro.
Această decizie a fost luată în urma unei conferințe la care au participat ministrul Educației, inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți din fiecare județ.
Potrivit unui anunț publicat de ministrul Monica Anisie pe pagina de Facebook, în cadrul videoconferinței au fost abordate următoarele subiecte:
Asigurarea cu măști a fiecărei unități de învățământ; Situația înscrierii elevilor la Evaluarea Națională; Procesul de corectare a lucrărilor în sistem încrucișat în alte județe; Procedura de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere/auz/tulburări de spectru autist/tulburări specifice de învățare și importanța soluționării cererilor părinților în acord cu această procedură; Majorarea normelor de plată pentru membrii comisiilor de examene naționale.
Ministrul Educației a făcut aceste precizări în contextul în care corectarea încrucișată între județe a lucrărilor elevilor de la Bacalaureatul și Evaluarea Națională 2020 nu a fost prevăzută ca obligatorie în niciun document oficial, deși Monica Anisie a promis încă de la prima conferință ca ministru că o va reintroduce.
“Procedura va prevedea corectura încrucișată. Vă asigur”, a declarat atunci ministrul Educației.
De asemenea, revenirea la cadrul legislativ care permite corectarea lucrărilor la Evaluarea Națională și la Bacalaureat în centre de evaluare din alte județe era prevăzută și în programul de guvernare al PNL.
Articolul “Profesorii evaluatori dintr-un județ/municipiul București nu evaluează lucrări ale candidaților din propriul județ/municipiu” nua fost reintrodus în Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2020 de ministrul liberal Anisie, după ce a fost eliminat de predecesorul său, Daniel Breaz.
Anul acesta examenele finale pentru elecvii din clasele a VIII-a și a XII-a vor fi susținute cu condiția respectării măsurilor de siguranță și a limitării riscurilor de îmbolnăvire de COVID-19.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a explicat că în unitățile de învățământ,elevilor le va fi luată temperatura,iar accesul se va realiza doar cu mască de protecție. Mai mult decât atât, la terminarea examenelor adolescenții vor arunca maștile purtate pe durata probelor scrie și vor primi la școală măști de schimb.
La intrare în școli vor fi amplasate covorașe cu dezinfectant iar sălile de clasă vor fi riguros aerisite. Elevii vor respecta măsurile de distanțare socială, iar ieșirea și accesul se vor face pe culoare separate.
În acest an va fi organizată și o sesiune specială pentru elevii care nu au putut susține examenele la termenele stabilite din motive medicale. În sesiunea specială a examenului deBacalaureatvor putea participa doar absolveții care au avut temperatura peste maximul admis, cei care au fost în izolare, carantină sau cei care nu au reușit să ia parte la prima sesiune din diverse motive medicale.
„Elevii care își dau examenele în etapa specială nu vor fi prejudiciați în niciun fel și vor avea șanse egale cu ceilalți atât la admiterea în liceu, cât și la facultate, a declarat ministrul Educației la Digi 24.