”Copilul s-a pus în genunchi şi profesorul a spus că-i dă un punct. Am fost șocată”. Noi amănunte în cazul profesorului care și-a umilit elevii. Colegii de catedră îi iau apărarea

Publicat: 05 02. 2016, 22:15
Foto: computerblog.ro

Profesorul de matematică Severius Moldoveanu, de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, a fost acuzat că și-a umilit elevii. El le-ar fi spus acestora că le dă un punct în plus la teză dacă îl roagă în genunchi. Unul dintre copii chiar a făcut acest lucru, iar despre această umilință a scris pe Facebook, profesorul Marcel Bartic. (Detalii AICI)

Moldoveanu, fost director al liceului, a fost contactat de către jurnaliștii de la Digi24, dar acesta nu a răspuns la telefon.

O elevă, însă, a povestit și ea ce s-a întâmplat: „Când ne-au fost aduse rezultatele pentru teză, ne-a fost oferită şansa să ne mărim nota dacă ne târâm în genunchi până la catedră şi îl implorăm pe profesor să ne dea un punct în plus. În momentul acela copilul respectiv s-a pus în genunchi în faţa catedrei, pur şi simplu s-a aruncat în genunchi, cu mâinile împreunate, şi profesorul a zis: OK, îţi pun un punct. (Am fost – n.r.) şocată, sincer, ştiam profesorul că face comentarii şi este mai sever, dar nu mă aşteptam să se ajungă la stat în genunchi în faţa catedrei pentru un punct”.

Gestul dascălului i-a revoltat pe părinți.

„Incidentul nu mi se pare grav, ci foarte grav. Metodele de umilire au ajuns să fie chiar cool. Cred că atitudinea şi aceste metode ajung să denatureze ce însemană educaţie până la urmă”, a susținut Liminița Macsim, mama unui elev.

Pe de altă parte, ceilalți profesori îi iau apărarea lui Severius Moldoveanu.

„Nu pot să cred aşa ceva. Deci nu cred. Este o persoană serioasă. Îşi face datoria de profesor şi nu cred nimic din ce spuneţi dumneavoastră”, a afirmat o profesoară.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a demarat o anchetă în acest caz. O comisie va începe activitatea în liceu începând de luni.

Potrivit Digi24, Severius Moldoveanu a câștigat numeroase concursuri alături de olimpici pe care i-a pregătit și a lucrat o perioadă la Ministerul Educației.