Copilul de patru ani, intrat în comă după anestezia de la un cabinet stomatologic, a murit 

Copilul de patru ani, intrat în comă după anestezia de la un cabinet stomatologic, a murit 

Copilul din Pitești, intrat în comă după ce a fost anesteziat la un cabinet stomatologic, a murit, miercuri, la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Băiatul de 4 ani a ajuns, luni seară, cu o ambulanță la unitatea medicală din Bucureşti, în stare gravă.Micuțul suferise o intervenție stomatologică ce a necesitat anestezia generală. Mama copilului a povestit că după vizita la medic au mers acasă, unde băiatul nu a dat semne că s-ar simți rău. Spre seară însă, acesta i-a spus că nu se simte bine. Când a văzut că situația nu se îmbunătățește femeia a sunat la 112, copilul fiind transportat inițial la secția de pediatrie din Pitești. Medicii au încercat toate variantele, însă nimic nu a funcționat, starea copilului agravându-se de la o oră la alta.

Astfel s-a luat decizia ca băiatul să fie transportat la un spital din Capitală. Pe drum, acesta a intrat în stop cardio-respirator, însă medicii au reușit să-l resusciteze.

În cursul zilei de marți, starea copilului s-a agravat, fiind intubat și ventilat mecanic, iar miercuri, reprezentanții unității medicale au anunțat că acesta a intrat în moarte cerebrală și nu mai răspunde la tratament.

Direcția de Sănătate Publică a făcut verificări la clinica stomatologică din Pitești și a decis interzicerea anesteziilor generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale ale clinicii. De asemenea, unitatea a fost amendată cu 20.000 de lei, în contextul în care s-a descoperit că aceasta nu avea voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu se precizează că în cadrul clinicii există o secţie de ATI.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. De asemenea, reprezentanții Colegiului Medicilor Dentişti s-au autosesizat.

Totodată, ministerul Sănătății, Victor Costache a anunțat că procedura de anestezie în cazul copilului de la Pitești a fost ilegală, în condițiile în care această intervenție poate fi efectuată doar în unitățile medicale unde pacientul poate fi intubat rapid.

De asemenea, Costache a precizat că în cabinetele stomatologice din România se folosește pe scară largă anestezia generală intravenoasă cu propofol, fără ca aceste clinici să aibă autorizații în acest sens. (Detalii AICI)

Medicul anestezist Adrian Dinescu, cel care a făcut procedura de analgosedare, a declarat penru Știrile B1 TV că a aplicat această procedură în peste 400 de cazuri, inclusiv la fratele copilului decedat. Acesta a precizat că ar putea suspecta că, de la un moment dat, copilul a avut o reacție la propofol, una dintre substanțele folosite în timpul anesteziei.

”Menținerea sedării, în cazul de față a fost realizată cu proporfol și aș putea suspecta că a existat o reacție la propofol, de la un punct încolo. Băiatul cel mare al acestei familii a beneficiat de două ori de această tehnică de analgosedare pentru intervenții stomatologice”, a mai declarat medicul Adrian Dinescu. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`