Copilul internat miercuri la Spitalul ”Marie Curie”, consultat în ultimele zile la mai multe unități medicale din București. Ministrul Sănătății: Cer demisia conducerii Spitalului din Piteşti
Copilul de un an și patru luni, din Argeș, care a fost internat miercuri la Spitalul ”Marie Curie”, unde a fost diagnosticat cu sindrom hemolitic sever, a fost plimbat timp de mai multe zile între spitalele din Pitești și București, primind doar tratamente simptomatice în ambulator, informează Digi24.ro.
Miercuri seară, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a mers la spital pentru a vedea care este starea copilului. În contextul în care copilul se simte tot mai rău, ministrul a declarat că se impune demisia conducerii Spitalului din Piteşti.
„Am consultat foile de observaţie. Până în acest moment nu s-a pus problema în niciun moment de acest sindrom. Până azi. Nici analizele nu au relevat aşa ceva. Starea era cu totul alta ieri. Azi a fost transferat de la Piteşti. Este la terapie, starea lui e stabilă, va fi dializat. Ancheta de până acum … sunt foarte, foarte nemulţumit, am instituit ancheta internă, am rechemat şeful Corpului de control de la Timişoara, pentru a relua întreg cazul. Şi INSP este în alertă. Am constatat şi sunt extrem de nemulţumit că din nou, deşi am precizat ca astfel de cazuri să fie raportate direct Direcţiei Sanitare. Am constatat că nu s-a făcut asta. Cer demisia conducerii Spitalului din Piteşti”, a declarat Cadariu.
În acest moment copilul este internat la secția de nefrologie a spitalului ”Marie Curie”, însă ar putea fi transferat la terapie intensivă, mai arată sursa citată.
Potrivit şefului secţiei pediatrie a Spitalului de Pediatrie Piteşti, dr. Gheorghe Vasilescu, în acest caz, primele semne ale sindromului hemeloitic-urmenic au apărut pe 13 februarie, însă părinții au intrat în panică șapte zile mai târziu, când copilul a avut scaune diareice cu sânge.
„Evoluţia stării de sănătate a fost ondulantă. Copilul nu a prezentat fenomene de deshidratare. Părinţii nu au fost foarte speriaţi până pe 20 februarie, când copilul a făcut scaune diareice cu sânge. A doua zi, pe 21 februarie, părinţii l-au dus de urgenţă la
Marți seară copilul a fost dus din nou la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde i s-au făcut analize.
„Evoluţia lui era una perfect normală. Chiar eu l-am văzut pe copil miercuri dimineaţă. Arăta foarte bine, de îmi venea să întreb de ce este internat. După doar două ore, starea i s-a înrăutăţit, s-au înmulţit scaunele cu sânge, motiv pentru care copilul a fost transferat la Bucureşti”, a mai spus dr. Gheorghe Vasilescu.