Copil de 4 ani, transportat în comă la București după ce i-a fost făcută o anestezie la un stomatolog

Publicat: 11 02. 2020, 10:20
Foto: pixabay.com

Poliţiştii argeşeni efectuează cercetări în cazul unui copil de 4 ani, transportat în comă la Bucureşti după ce i-a fost făcută o anestezie la un cabinet stomatologic, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, anchetatorii s-au autosesizat după ce pacientul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Piteşti. În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Copilul în vârstă de 4 ani a fost preluat de un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, luni seară, de la un cabinet stomatologic din municipiul Piteşti. Surse medicale au precizat că pacientul, care era inconştient, a fost intubat şi transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.

După ce l-au stabilizat pe copil, medicii de la Piteşti au decis transferul la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală. Pacientul a ajuns la unitatea medicală din Bucureşti intubat, starea lui fiind stabilă la acel moment.