Copiii sub 11 nu ar trebui să aibă niciun smartphone pentru ca aceștia să fie protejați de lumea digitală, a spus un operator de telefonie mobilă din Regatul Unit.
Circa un sfert dintre copiii cu vârstele cuprinse între 5 și 7 ani au un smartphone în Regatul Unit, arată un studiu al autorității de reglementare a mass-media Ofcom, conform Hotnews.
Copiii sub 11 ani nu ar trebui să aibă un smartphone, ci dispozitive cu o capacitate limitată prin care să poată să trimită mesaje și să efectueze apeluri. Copiii sub 13 ani ar trebui să aibă acces limitat la rețelele sociale și părinții ar trebui să instaleze controale pentru a supraveghea timpul petrecut cu ochii în ecran și să limiteze timpul petrecut pentru anumite aplicații.
Controalele parentale ar trebui menținute până la vârsta de 16 ani pentru a avea acces limitat la anumite site-uri, conținuturi și platforme care nu sunt potrivite pentru vârsta lor.
EE, filiala grupului britanic de telecomunicații BT a oferit aceste sfaturi pentru protejarea copiiilor în lumea digital și pentru a ajuta părinții să facă cele mai bune alegeri pentru copiii lor.