Copiii români, campioni la consumul de alcool. Unii sunt încurajați chiar de părinți: „Cere copilu’, îl vede pe taică-său. Dă-mi şi mie să gust!”

Copiii români, campioni la consumul de alcool. Unii sunt încurajați chiar de părinți: „Cere copilu', îl vede pe taică-său. Dă-mi şi mie să gust!”
Foto: Pixabay

România este pe primul loc în Europa la numărul de minori care consumă alcool. Psihologii susțin că dependenţa se poate naşte încă din copilărie, iar în unele cazuri aceasta e încurajată chiar de părinți. Medicii avertizează că un consum prelungit în adolescenţă poate produce boli neurologice grave.

Tot mai mulți copii români consumă alcool, fiind încurajați chiar de familie

Conform unor studii citate de Observator News, 6 din 10 liceeni au declarat că au consumat alcool cel puţin o data în ultimele 30 de zile, iar unul din 10 băieţi şi una din 20 de fete s-au îmbătat cel puţin de două ori.

De multe ori, adolescenții ajung să fie dependenți de alcool după ce au fost încurajați să consume chiar de către părinți.

„Cere copilu’, îl vede pe taică-său. Dă-mi şi mie să gust, gustă, îi plăcea, no”, a spus o mamă.

La rândul său, psihologul Constantin Cornea a citat studii conform cărora 8 din 10 copii care sunt încurajaţi să bea alcool de către părinţi vor deveni consumatori adevăraţi.

Consumul de alcool afectează creierul

Medicii avertizează că un consum prelungit în adolescenţă poate afecta ireversibil creierul deoarece acesta nu se dezvoltă complet până la vârsta de 21 de ani.

„Alcoolul este o substanţă care încetineşte funcţia sistemului nervos central blocând transmiterea mesajelor către creier. Treptat apar modificări de caracter, comportament, iar clinic se constată tremurul mâinilor şi hepatomegalia”, a explicat Marius Chipurici, toxicolog.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`