Copiii de la o grădiniță din Calafat sunt testați de medici, după ce o îngrijitoare a fost diagnosticată cu tuberculoză

Publicat: 24 10. 2016, 17:14
foto: click.ro

Copiii de la o grădiniță din Calafat sunt verificați de medici pentru a se constata dacă suferă de tuberculoză, după ce îngrijitoarea de la unitatea de învățământ a fost diagnosticată cu această boală contagioasă, potrivit HotNews.

Grădinița nr. 3 cu program prelungit face parte din Școala Gimnazială "Gheorghe Brăescu" din Calafat, unde cei peste o sutăde preșcolari sunt testați de medici.

Inspectorul șef al Inspectoratului Județean Dolj a anunțat luni, 24 octombrie, că Direcția de Sănătate Publică a luat decizia de a verifica toți copiii.

"În momentul în care într-o unitate de învățământ un angajat este diagnosticat cu TBC, imediat conducerea școlii are obligația săanunțe DSP. Așa s-a întâmplat și în acest caz, iar instituția care ia decizii în ceea ce privește ce este de făcut în perioada următoare în școalăeste DSP, care a decis ca în școalăsăse facădezinfecția, care s-a efectuat vineri, și ce copii sau cadre didactice vor fi testati IDR și dacăcel care a fost diagnosticat era sau nu contagios în momentul în care a intrat în contact cu elevii", a afirmat Lavinia Craioveanu, inspectorul șef al Inspectoratului Județean Dolj.