Încă din februarie-martie anul trecut, când au circulat primele informații cu privire la SARS-COV-2, s-a comunicat de OMS faptul că tinerii, în special copiii prezintă șanse mult mai scăzute de a dezvolta COVID-19, forme simptomaticeși mai ales, forme grave. Un studiu american confirmă acest fapt și exemplifică, cu date precise.
De curând, oamenii de știință au ajuns la concluzia că persoanele cu vârste cuprinse între un an și zece ani au dezvoltat un nivel de anticorpi IgG (Imuniglobulină G, clasa de anticorpi cel mai frecvent prezentă în sânge)„semnificativ mai ridicat” decât la adulți.
Nivelul mediu de anticorpi IgG la copiii din segmentul de vârstă menționat este de două ori mai mare decât la adolescenți, grupa de vârstă 11-18 ani, care la rândul lor au prezentat de două ori mai mulți anticorpi decât tinerii adulțiI, ceicu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani.
„Rezultatele noastre sugerează că diferenţele de manifestări clinice ale maladiei COVID-19 la pacienţii minori, comparate cu cele observate la pacienţii adulţi, ar putea să se datoreze, parţial, unui răspuns imunitar legat de vârstă”, au explicat cercetătorii de la Weill Cornell Medicine, publicat în revista științifică JAMA (Journal of the American Medical Association).
Oamenii de ştiinţă au analizat peste 31.000 de teste serologice, realizate la New York între lunile aprilie şi august din 2020. Testele serologice s-au dovedit pozitive pentru un procent similar de copii, de adolescenţi şi de adulţi. Acest lucru sugerează faptul că deși un procent mult mai mare de copii sunt asimptomatici, comparativ cu adulții, minorii „ar putea reprezenta un izvor important de transmitere” a SARS-COV-2, au mai transmis autorii studiului.