Copiii au nevoie de medic stomatolog pediatru. “Creștem zâmbete sănătoase®” – proiect educațional DENT ESTET pentru sănătatea viitorilor adulți

Copiii au nevoie de medic stomatolog pediatru. “Creștem zâmbete sănătoase®” – proiect educațional DENT ESTET  pentru sănătatea viitorilor adulți

Copiii au nevoie de medic stomatolog pediatru pentru a se bucura de zâmbete sănătoase la vârsta adultă. Iar o experiență pozitivă la dentist îi ajută să dezvolte obiceiuri corecte de igienă orală și să-și înfrunte temerile, transformând vizita în cabinet într-un pas important în drumul lor spre o sănătate dentară optimă.

Conceptul clinicilor stomatologice DENT ESTET 4 KIDS, introdus în România, în 2008, de Dr. Oana Taban, CEO și Fondator al grupului DENT ESTET, răspunde exact acestor nevoi speciale. Medicul stomatolog pediatru este cel care cunoaște cel mai bine evoluția dinților în funcție de vârstă și efectele negative ale netratării la timp a afecțiunilor dentare.

Fiind stomatolog, mi-am dorit ca fiul meu, Carol, să fie consultat şi tratat de un medic care înțelege particularitățile îngrijirii dentare la copii și are expertiză în comunicarea cu ei. Am realizat că este nevoie de un loc special în care, prin joacă și profesionalism, să învingem teama de dentist, insuflată chiar de părinți în acea perioadă. Am deschis prima clinică dentară din România dedicată exclusiv copiilor și am reușit să construim o echipă de medici specializaţi în tratamente dentare adaptate copiilor, punând bazele a ceea ce înseamnă astăzi stomatologia pediatrică din țara noastră”, precizează Dr. Oana Taban.

Dinții de lapte – rol crucial în dezvoltarea armonioasă a copiilor

Academia Americană de Stomatologie Pediatrică (AAPD) recomandă ca prima vizită să aibă loc la maxim 6 luni de la apariția primului dinte. Ca părinți, trebuie să știm că dinții de lapte au un rol crucial în dezvoltarea corectă a dinților permanenți. O carie pe dinții temporari poate avansa rapid, în doar 1-2 luni, iar netratarea acesteia poate avea consecințe negative (dureri, afectarea mugurilor dinților permanenți, infecții dentare).

De asemenea, există o diferență majoră între afecțiunile dentare ale copiilor și cele ale adulților. Din acest motiv, cele mai bune rezultate vor fi obținute atunci când tratamentele sunt aplicate de medicul stomatolog pediatru.

Creștem Zâmbete Sănătoase®” – proiect educațional DENT ESTET pentru sănătatea copiilor

 

Încă din 1999, DENT ESTET s-a angajat să promoveze educația dentară și beneficiile prevenției și profilaxiei dentare, obiectivul fiind acela de a crea premisele unui stil de viață sănătos atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Lansat în 2009, Creștem Zâmbete Sănătoase® este cel mai complex proiect educațional DENT ESTET și se concentrează pe educarea copiilor și a părinților cu privire la importanța igienei orale corecte și a vizitelor periodice la dentist.

Dedicat școlilor și grădinițelor din sistemul de învățământ public și privat, obiectivele programului sunt:

  • educarea copiilor privind igiena orală corectă la domiciliu;
  • pregătirea copiilor pentru prima vizită la stomatolog;
  • educarea părinților cu privire la tratarea timpurie a afecțiunilor dentare;
  • creșterea gradului de responsabilitate în rândul părinților și al cadrelor didactice.

Când vorbim despre vizita la stomatolog, copiii au nevoie de un spațiu prietenos și confortabil. Ei trebuie să înțeleagă ce li se întâmplă, iar o atmosferă familiară îi ajută. La DENT ESTET 4 KIDS, copiii sunt eroi în propria poveste. Frica de dentist dispare complet datorită abordării noastre personalizate, bazată pe comunicare și joc.”, explică Dr. Dana Dugheru, medic stomatolog pediatru, cu competență în inhalosedare, în cadrul clinicilor DENT ESTET 4 KIDS.

Supereroii Salvatori – o echipă legendară pentru sănătatea viitorilor adulți

Proiectul educațional Creștem Zâmbete Sănătoase®constă în facilitarea unei vizite de acomodare în toate clinicile DENT ESTET 4 KIDS din București, Sibiu, Timișoara, Ploiești, Craiova și Oradea. În timpul vizitei, copiilor le sunt prezentate, în mod relaxat și prietenos, spațiul de joacă dedicat, cabinetele personalizate, dar și poveștile Supereroilor Salvatori, personaje de poveste create pentru a-i ajuta să învețe despre îngrijirea dinților într-un mod accesibil și captivant.

Tot în cadrul acestei vizite, copiii participă la un workshop susținut de echipa medicală DENT ESTET 4 KIDS, află care sunt tehnicile corecte de periaj și beneficiază de o consultație personalizată. La final, primesc un status dentar realizat de medicul stomatolog pediatru, precum și recomandări de tratamente, astfel încât vizita de acomodare să devină primul pas în rezolvarea unor eventuale probleme depistate.

Participarea la programul creat de clinicile DENT ESTET 4 KIDS a fost o experiență valoroasă pentru grădinița Kinderama. Datorită activităților interactive și informațiilor utile primite în timpul vizitei în clinica din București, copiii au învățat într-un mod distractiv și captivant despre importanța îngrijirii dentare. Experiența a fost nu doar educativă, ci și o oportunitate unică de a-i familiariza cu mediul stomatologic într-un mod relaxat, fără teama pe care copiii o resimt atunci când merg la dentist din cauza unei dureri. Trebuie să salutăm astfel de inițiative, pentru că reprezintă o oportunitate excelentă de a contribui cu toții, familie, medici, cadre didactice, la creșterea interesului pentru sănătatea orală de la vârste foarte fragede. Suntem recunoscători DENT ESTET 4 KIDS pentru angajamentul lor în educație și prevenție dentară”, a precizat Camelia Cismaru, Director Educațional Kinderama International School.

Programe precum «Creștem zâmbete sănătoase®» și «Supereroii salvatori» sunt parte din strategia DENT ESTET privind formarea noilor generații. Prin astfel de proiecte educative, urmărim asigurarea premiselor pentru ca fiecare copil să se transforme într-un adult sănătos și responsabil. De aceea, suntem încântați să vedem că, în fiecare an, școlile și grădinițele participante se reînscriu în acest program.“, a precizat Dr. Oana Taban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`