Alertă în Suceava! Focar de meningită la cea mai mare grădiniţă din oraș

Publicat: 23 10. 2018, 17:14

Trei copii de cinci ani și sora mai mare a unuia dintre ei, înscriși la Grădiniţa cu Program Prelungit din cartierul Burdujeni, din Suceava, au ajuns la spital cu o formă uşoară de meningită virală.

În acest caz, grădiniţa va fi închisă timp de 13 zile, perioadă în care copiii au şi o săptămână de vacanţă.

”Le-am zis părinţilor să vină să-i ia. La toate şedinţele cu părinţii am spus în momentul în care avem toate adresele oficiale, atunci facem în consecinţă tot ce trebuie”, a declarat Dorina Dunăreanu, directoare grădinița nr 9 Suceava.

Direcţia de Sănătate Publică a distribuit deja grădiniţei substanţe dezinfectante în cantităţi suplimentare pentru ca în viitor toţi copiii să le folosească atunci când se spală pe mâini.

”Copiii înscrişi depăşesc cu mult capacitatea recomandată, iar această aglomerare consider un factor de risc suplimentar. Numărul de pătuţuri într-o grupă este de 23. Deci vă daţi seama, dormind doi copii într-un pat, cam care este riscul de a transmite asemenea afecţiuni”, a precizat directorul Interimar DSP Suceava, Cătălina Zorescu, scrie observator.tv.

La această grădiniță sunt înscriși 420 de copii.