EXCLUSIV ONLINE // Odată cu cazul crimelor de la Caracal revine în actualitate și cel al polițistului Dan Dumitrescu, de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cel care, în luna aprilie ar fi fost fost săltat de mascați în urma unor percheziții într-un dosar care vizează un grup infracţional organizat specializat în cămătărie şi proxenetism.
Recent au apărut informații că Dumitrescu, care își exercită în continuare atribuțiile de polițist, ar fi unul dintre cei care păzesc casa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariției Alexandrei și Luizei, cele două fete căutate la Caracal.
Întrebat în ce stadiu se află acest dosar, Felix Bănilă a răspuns: ”E un dosar aflat în lucru, dar întrebarea în sensul de ce mai face parte din Poliția judiciară… Până nu se dovește că acele fapte sesizate în legătură cu dumnealui sunt reale, se dovedesc prin probe, nu putem să facem nimic”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
În schimb, într-o declarație pentru B1.ro, purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a precizat că Dan Dumitrescu are doar calitatea de martor în acest dosar.
”Persoana la care faceți referire a avut calitatea de martor într-un dosar în care se fac cercetări de către DIICOT, Biroul teritorial Olt, pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional organizat, camătă și șantaj. Se efectuează cercetarea penală in rem, față de faptă, și cu privire la infracțiunea de proxenetism. În cauză avem și alți inculpați care se află plasați sub control judiciar”, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT pentru B1.ro.
Descinderi în Olt, în luna aprilie
Amintim că în luna aprilie a acestui an, polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt au făcut 32 de descinderi, în urma cărora 120 de persoane au fost duse la audieri, într-un dosar de cămătărie, proxenetism, trafic de persoane, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare, constituire grup infracțional organizat.
Printre cei audiați a fost și polițistul Dan Dumitrescu care, în acel moment, lucra de un an la Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene și avea o vechime de zece ani în Poliție.
În acel moment, în cazul lui exista suspiciunea că face parte din grupul infracțional anchetat de DIICOT.
”În urma cercetărilor, a reieşit faptul că, începând cu anul 2014, mai multe persoane violente ar fi constituit un grup infracţional organizat. Acestea acordau împrumuturi cu dobânzi între 20-100% lunar, iar pentru a recupera sumele de bani, recurgeau la ameninţări, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal a persoanelor vătămate. De asemenea, membrii grupării ar fi recrutat mai multe persoane pe care le-ar fi transportat în Germania, Anglia şi Italia, unde le-ar fi exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei”, au transmis atunci reprezentanții IPJ Olt.
Iată, mai jos, imagini din timpuil perchezițiilor:
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.