Emisiunile ‘Vocea României’ şi ‘X-Factor’ tocmai s-au încheiat, dar nu toată lumea este mulţumită de prestaţia câştigătorilor.
Ambii artişti, care au plecat acasă cu câte 100.000 de euro, au generat polemici aprinse atât în rândul fanilor, cât şi reacţii acide din partea vedetelor care au urmărit cele două show-uri de talente.
Scandal după finala ‘Vocea României’
Finala “Vocea României” (Pro TV) a avut loc pe 14 decembrie, dar controversele nu s-au stins nici acum.
Câştigător a fost desemnat tânărul Bogdan Ioan (28 de ani), acesta fiind elevul lui Smiley. El a reuşit să se facă remarcat datorită unor reprezentaţii pe muzica lui Michael Jackson, reuşind să îl imite impecabil pe regele pop.
Faptul că Bogdan Ioan s-a prezentat ca o copie la indigo a lui Michael Jackson a împărţit publicul în două, iar după ce a fost desemnat căştigător, o mulțime de reacţii pro şi contra, deopotrivă, au inundat mediul online, scrie click.ro.
Pe pagina de Facebook a emisiunii “Vocea României”, fanii și-au spus nemulțumirile: „A fost concurs de dans mai bine zis, cine a dansat mai bine a câștigat”, „Bogdan merita premiul de popularitate, nu și trofeul”, „Când cântă cover-uri dupa Michael Jackson e în elementul lui. Da, îl imită, și ce? Câți dintre cei care mor de invidie îl pot imita pe Michael?”, sunt doar câteva dintre miile de reacții din online.
Una dintre cele mai virulente reacții le-a avut îndrăgita cântăreaţă Mirabela Dauer, care are o carieră de peste cinci decenii în spate.
“Finalul acestui sezon de «Vocea României» s-a terminat pentru mine cu o mare dezamăgire. Și sunt convinsă că nu doar pentru mine. Eu sunt un om căruia îi place dreptatea. Nu spun că marele câștigător nu este un băiat simpatic, talentat și carismatic. Spun doar că cele 3 contracandidate pe care le-a avut au fost vizibil mai bune. Nu are rost să ne ascundem după deget și să nu recunoaștem ceva evident. Vorbind strict despre VOCE, oricare dintre cele 3 fete meritau trofeul! Iar fiind vorba despre un show al cărui slogan este «Doar VOCEA contează», mă așteptam ca doar ea să conteze! Din păcate însă, nu a fost așa! Capul sus, Dora, Mădălina și Alma! Sunteți artiste în adevăratul sens al cuvântului, iar steaua voastră va străluci mai tare decât îndrăzniți să visați! Sunt sigură de asta!”, a scris Mirabela Dauer (71 de ani), pe Facebook.
În finală, Bogdan Ioan s-a luptat cu Dora Gaitanovici, eleva Irinei Rimes, cu Alma Boiangiu, antrenată de Tudor Chirilă, și cu Mădălina Coca, eleva Andrei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
(Sursa video: Youtube)
Şoc și la ‘X-Factor’ după ce filipineza Bella Santiago a ieşit câştigătoare
Marea finală a show-ului “X-Factor” (Antena 1) a avut loc duminică, 23 decembrie, iar filipineza Bella Santiago (28 de ani) a câştigat trofeul.
Ea are poveste de viață emoționantă, fiind nevoită să-și lase fiica de 7 ani în Filipine, împreună cu mama ei. Eleva Deliei a impresionat încă din audiții, momentele ei devenind virale și adunând milioane de vizualizări pe YouTube.
Dacă atunci cu toții o lăudau și o dădeau câștigătoare, lucrurile s-au schimbat după ce tânăra a câștigat cu adevărat premiul de 100.000 de euro.
Cele mai multe nemulțumiri au avut legătură cu faptul că Bella nu este româncă, deși s-a căsătorit recent cu iubitul ei, român 100%, că s-a evidențiat și cu povestea lacrimogenă, nu doar cu vocea, că este prea experimentată pentru un astfel de concurs de talente, aceasta activând în industria muzicală alături de trupa Jukebox.
Bella a anunțat că o parte din banii câștigați o va folosi pentru ajutorarea unor copii orfani, iar cu restul va încerca să-i asigure un viitor, în România, fiicei ei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
(Sursa video: Youtube)
”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigație despre impactul rețelei de socializare asupra vieții private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 21.00