Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, verificări la Aeroportul Băneasa după ce Viorica Dăncilă a ratat, luni, întâlnirea cu Juncker

Publicat: 18 09. 2018, 15:14

Gafa uluitoare a premierului Viorica Dăncilă de luni seară când a ratat întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după ce a ajuns prea târziu la Aeroportul Băneasa, atrage reacţii în interiorul Guvernului.

Ministrul Transporturilor a trimis marţi Corpul de Control la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează aeroportul din Băneasa, pentru a verifica dacă experţii instituţiei au respectat procedurile în cazul aterizării avionului preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, conform news.ro.

„În legătură cu vizita de luni a preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ministrul a solicitat azi Corpului de control să investigheze dacă şi cum au fost respectate procedurile de către experţii instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, a acelor persoane care au gestionat această situaţie”, a declarat surse oficiale din Ministerul Transporturilor pentru sursa menţionată.

În urma ratării întrevederii de ieri, Guvernul menţiona că aeronava oficialului european a aterizat mai rapid decât era programat, iar acesta a plecat, însoţit de SPP, înainte ca premierul Viorica Dăncilă să ajungă pentru întrevedere.