CONTROL la Arestul Poliţiei Capitalei, după o gravă EROARE!
Luni seară a avut loc, la Arestul Poliţiei Capitalei, o acțiune a Serviciului Control Intern din cadrul Direcţiei Generale de Poliţiei a Municipiului Bucureşti, scrie Știri pe surse.
Controlul vine după ce o femeie a fost ţinută în arest până luni, deşi vineri instanţa a hotărât definitiv punerea sa în libertate, sub control judiciar.
Judecătorii au decis vineri că Gina Turcu, angajată a Centrului de plasament "Casa Sfântul Iosif", trebuie să fie eliberată. Doar că documentul s-ar fi pierdut, potrivit Antena 3. Femeia a fost pusă în libertate abia luni, la ora 10.30.
"Acest document a ajuns, dar din eroarea unui ofiţer de serviciu a fost îndosariat împreună cu alte acte. În momentul în care s-a descoperit eroarea, persoana a fost imediat pusă în libertate", a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei.
Documentaţia întocmită în urma controlului va fi trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.