Control judiciar pentru fostul deputat care a împuşcat mortal un bărbat la o partidă de vânătoare

Control judiciar pentru fostul deputat care a împuşcat mortal un bărbat la o partidă de vânătoare
Sursa foto: Pixabay

Fostul deputat Victor Roman a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în urma dosarului penal deschis după ce un bărbat a fost împușca mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, transmite Agerpres.

Victor Roman este cercetat pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi braconaj.

„La data de 30.12.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a dispus luarea controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul R.V., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, fapta prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 din Codul Penal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. şi ped. de art. 342 alin. I din Codul Penal, uzul de armă fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 343 alin. 1 din Codul Penal şi braconaj, faptă prev. şi ped. de art. 42 alin. I lit. b din Legea 407/2006 privind Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, toate cu aplicarea art. 38 alin (1) din Codul penal. În fapt, din cercetările efectuate în cauză, s-a reţinut că la data de 27.12.2024, în jurul orei 16,45, inculpatul R.V., in timp ce se afla în extravilanul comunei Răcoasa, judeţul Vrancea, în punctul Repejoara, pe fondul cinegetic nr. 27 Mărăşti, a împuşcat mortal victima D.M. cu domiciliul în comuna Răcoasa, sat Verdea, judeţul Vrancea, după ce a confundat-o cu un animal sălbatic (porc mistreţ)”, se arată în comunicatul semnat de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Paul Mihăilă, potrivi Agerpres.

Din probatoriul administrat a reieşit că la data producerii evenimentului, inculpatul R.V. era posesor legal de arme de foc şi de permis de vânătoare permanent, existând suspiciunea că nu avea emisă autorizaţie de vânătoare şi nici nu era însoţit de către un paznic de vânătoare, după cum s-ar fi impus dacă s-ar fi emis o autorizaţie de vânătoare individuală.

Conform sursei citate, bărbatul împuşcat, D.M. a fost identificat pe fondul cinegetic nr. 27 Mărăşti purtând în spate un rucsac în care se afla o cantitate de carne dintr-o specie neidentificată încă şi având sub ea şi o suliţă improvizată.

Iniţial, în seara zilei de vineri în care a avut loc incidentul, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) informase că bărbatul împuşcat şi decedat s-ar fi aflat pe terenul respectiv la cules de lemne uscate, iar pentru partida de vânătoare de mistreţi exista emisă autorizaţie.

Cu prilejul percheziţiilor, de la Roman Victor au fost ridicate două arme de vânătoare şi un pistol, precum şi muniţie. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor, cauzei şi stabilirii răspunderii penale a tuturor persoanelor implicate, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`