Controle de amploare la Ministerul Finanţelor şi la ANAF: Eugen Teodorovici a cerut şi sprijinul Ministerului Justiţiei
Prejudiciul din dosarul casei pierdute în instanţă de familia Iohannis nu îi dă pace ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici. Acesta a anunţat duminică seară că a demarat un control de amploare atât la nivel ANAF cât şi la Ministerul Finanţelor pentru a vedea unde s-a împotmolit procedura de recuperare a banilor.
„Atâta timp cât legea există ea trebuie aplicată. La Ministerul de Finanţe sunt două acţiuni întreprinse zilele trecute: o verificare pe care am dispus-o la nivelul Ministerului Finanţelor şi ANAF pentru a vedea cum s-au petrecut lucrurile în trecut, pentru a vedea dacă au fost şi alte variante de ce nu s-au urmat pentru a pune în aplicare legea. A doua acţiune: am cerut Ministerului Justiţiei să verifice acea activitate a notarului de la Sibiu.Sunt deja două acțiuni care puteau fi de mulţi ani de zile parcurse, acea solicitare către cartea funciară, cea către MJ privind modul în care acel notar a acţionat în 2016. Sunt două acţiuni de care nimeni nu a uzat și vreau să parcurg fiecare etapă aşa cum prevede legea. Unii juristi spun că acel act al instanţei reprezintă un titlu executoriu”, a declarat Eugen Teodorovici la Antena 3.