Controale la unitățile de alimentație publică de pe litoral. Sute de verificări și amenzi de 366.000 de lei, în primele zile de activitate ale Comandamentului Sezon Estival 2020

Publicat: 22 07. 2020, 20:01
foto: Pixabay

Dr. Robert Viorel Chioveanu, președinteleAutorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA),a dispus constituirea Comandamentului Sezon Estival 2020, pentru o perioadă de 42 de zile, între 13 iulie și 23 august.

Potrivit comunicatului de presă lansat de către ANSVSA, până în 19 iulie, medicii veterinari oficiali din comandament au verificat 221 de unități amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia. Este vorba despre76 de restaurante, 5 pizzerii, 28 de unităţi tip fast – food, 5 braserii, 15 unităţi de tip bufet, 3 unități tip bistro, 18 baruri, 2 snack baruri, 37 de magazine alimentare, 19 laboratoare de cofetărie/patiserie, 3 cofetării/patiserii, 6 rulote, 1 pensiune, 1 unitate produse congelate și 2 tonete.

În urma acțiunii, au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare de 366.000 de lei,44 de unități, respectiv: 15 restaurante, 9 unități tip fast – food, 4 unități tip bufet, 2 magazine alimentare, 3 baruri, 1 pizzerie, 2 rulote, 1 braserie și 4 laboratoare cofetărie/patiserie. Mai mult decât atât,au fost emise 2 Ordonanțe de suspendare temporară a activității pentru o unitate de tip fast food și un restaurant.

Controale la unitățile de alimentație publică de pe litoral. Comunicatul ANSVSA, despre activitatea Comandamentului Sezon Estival 2020

Informare de presă

Inspectorii sanitari veterinari în control la unitățile de alimentație publică de pe litoral

Pentru o perioadă de 42 de zile, în intervalul 13.07.2020 – 23.08.2020, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Robert Viorel Chioveanu, a dispus constituirea Comandamentului Sezon Estival 2020, structură cu caracter temporar, format din personal al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi din personal delegat din cadrul altor Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene.

Scopul acestui Comandament este de a contribui, prin derularea activităţilor specifice, la protejarea sănătăţii publice şi implicit, a intereselor turiştilor aflaţi în vacanţă pe litoralul românesc.

Medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2020, au verificat în perioada 13.07.2020 – 19.07.2020, 221 de unități amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Astfel, au fost verificate: 76 de restaurante, 5 pizzerii, 28 de unităţi tip fast – food, 5 braserii, 15 unităţi de tip bufet, 3 unități tip bistro, 18 baruri, 2 snack baruri, 37 de magazine alimentare, 19 laboratoare de cofetărie/patiserie, 3 cofetării/patiserii, 6 rulote, 1 pensiune, 1 unitate produse congelate și 2 tonete.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 44 de unități, respectiv: 15 restaurante, 9 unități tip fast – food, 4 unități tip bufet, 2 magazine alimentare, 3 baruri, 1 pizzerie, 2 rulote, 1 braserie și 4 laboratoare cofetărie/patiserie, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 366.000 de lei. Totodată, au fost emise 2 Ordonanțe de suspendare temporară a activității pentru o unitate de tip fast food și un restaurant.

Principalele neconformităţi identificate în timpul acţiunilor de control oficial realizate de către echipele desemnate, au vizat:

  • nerespectarea condiţiilor de igienă a spaţiilor şi ustensilelor de lucru: spaţii frigorifice neigienizate, pereţi şi paviment neigienizat;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • manipularea produselor alimentare de origine animală fără respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
  • funcţionarea activităţilor în domeniul alimentar în spaţii neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile Ordinului ANSVSA nr.111/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.

Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Unităţile aflate pe litoral sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2020.

La rândul său,Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a dat amenzi de peste un milion de lei pentru abateri constante la operatori economici în mai multe stațiuni românești de la Marea Neagră. Comandamentul Litoral 2020 a constatatmai multe nereguli, iar printre aceste se numără, după caz, deficiențe la etichetarea produselor, nerespectarea condițiilor de igienă în unități de alimentație publică sau cazare turistică, dar și practici comerciale înșelătoare, transmiteNews.ro.

Controalele desfășurate de ANSVSA și ANPC se alătură verificărilor derulate de autorități pentru a verifica dacă sunt respectate regulile de siguranță sanitară pe litoral. Mai multe localuri au fost amendate deja, pentru că nu s-au conformat măsurilor pentru prevenirea și limitarea răspândirii de COVID-19.

„Controale la sânge care să ducă la amendarea tuturor celor care nu respectă legea şi, inclusiv, la suspendarea unor autorizaţii de funcţionare pentru agenţi economici, organizatori de evenimente care în mod sistematic încalcă legea. Sunt deja câteva cluburi care parcă se cer singure, nu le dau numele astăzi, dar le ştie toată lumea. Patronilor le transmit de pe acum mesajul că, dacă nu se potolesc, vom închide aceste cluburi”,afirma premierul Ludovic Orban, în urmă cu mai bine de o săptămână.