ANAF a început controalele la locuințele închiriate în regim hotelier, iar proprietarii sunt verificați dacă își declară veniturile sau nu.
Datele ANAF a transmis că au fost controlate în jur de 500 de persoane, dar în țară sunt mii de apartamente închiriate ilegal, spun specialiștii din turism. În jur de 1.700 de unități de cazare au fost verificate, iar 14% dintre ele funcționau ilegal. Amenzile au ajuns la valoarea de 360.000 de lei, , conform știrileprotv.
Legislația prevede ca proprietarii să obțină un certificat de clasificare pentru apartamentele închiriate în regim hotelier, dar prea puțini sunt cei care respectă regula.
Inspectorii ANAF au verificat, din ianuarie până acum, 436 de persoane fizice care își închiriază apartamentele în regim hotelier, dar nu și-au declarat veniturile. Fiscul a găsit 92 de milioane de lei, bani încasați ilegal, dar nu se știe câți bani cash au fost primiți.
Datele oficiale arată că sunt peste 14.000 de unități turistice clasificate, atât de persoane fizice, cât și juridice, dar alte câteva mii sunt nedeclarate. Majoritatea dintre ele sunt pe litoral și în orașele mari.
„În cazul în care un turist îi distruge locația sau nu mai vrea să iasă din locația aia, legal nu poate să îi facă nimic. (…) Pe de altă parte, turistul nu are siguranța confortului pentru că nu întotdeauna proprietarii oferă minimul necesar. (…) Când ajungi acolo, găsești cu totul altceva, nu poți să faci absolut nimic”, a spu uns specialist de turism.
Apartamentele închiriate pe platformele speciale sunt obligate să raporteze veniturile înregistrate de utilizatori. Dar, anunțurile cu apartamentele care nu sunt îrnegistrate oficial ar putea fi interzise.
Locuințele închiriate se pot verifica pe site-ul situr.gov.ro și se pot depune și sesizări online.
„Le recomand turiștilor să verifice dacă acea unitate de cazare este disponibilă pe mai multe site-uri, pe mai multe platforme, și să verifice și rețelele sociale, să vadă exact ce poze, ce comentarii și de când datează acele pagini, să se uite la recomandările celorlalte persoane”, a declarat un specialist de comunicare în turism.