Consumul de băuturi spirtoase în România a crescut. Ce spun specialiștii
Consumul de băuturi spirtoase la români a început să crească din ce în mai mult în ultimii ani, potrivit ultimului raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Satisticile arată că în ultimii ani, românii au început să prefere băuturile spirtoase precum whisky sau vodka, în detrimentul altor băuturi precum vinul sau berea.
Românii consumă anual 11 litri de alcool
Conform raportului OCDE, românii consumă în fiecare an 11 litri de alcool, ceea ce înseamnă că fiecare român consumă, în medie, aproape trei litri de băuturi alcoolice distilate. Această medie este cu un litru în plus față de același sondaj realizat în 2020.
În ciuda scăderii consumului de alcool în țările vestice în ultimul deceniu, românii sunt pe primul loc în Europa când vine vorba despre consumul excesiv.
Ce spun medicii despre acest obicei
Medicii atrag atenția asupra pericolelor asociate consumului de alcool în cantități mari, potrivit Adevărul.ro.
„Unii oameni beau de tristeţe, alţii de bucurie, nu există o formulă universală. Alcoolul modifică starea, dispoziţia. În cantităţi mici, alcoolul este un liant social, este euforizant, te dezinhibă, poţi râde şi poţi vorbi. Dar, dacă cantităţile devin mai mari, apare efectul depresiv. Devii somnolent, incoerent, paşii devin mai grei, apar tulburările de echilibru. Este foarte important cantitatea, dar şi cadrul în care se petrece consumul de alcool”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, coordonator al programelor NoAddict.