Construcții Erbașu: Lucrările pe Aeroportul Craiova se desfășoară la capacitate maximă. Toate cele trei coridoare mobile au fost montate (FOTO)
Lucrările pe șantierul viitorului terminal al Aeroportului Internațional Craiova avansează „la capacitate maximă”, anunță compania Construcții Erbașu.
Astfel, toate cele trei coridoare mobile (aviobridge) au fost montate, fiecare având o lungime maximă de 42 de metri și putând deservi simultan până la 228 de persoane, explică firma.
Investiția e realizată printr-un proiect cu bani europeni.
Construcții Erbașu, despre lucrările la Aeroportul Internațional Craiova
„🛫 Pe șantierul viitorului terminal al 𝐀𝐞𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚, activitatea se desfășoară la capacitate maximă, astfel că acest proiect de referință, destinat modernizării și extinderii infrastructurii aeroportuare din România, capătă formă cu fiecare etapă finalizată!
În prezent, toate cele trei coridoare mobile (aviobridge), ce vor fi utilizate pentru a permite pasagerilor să se îmbarce și să debarce din avion direct din terminal, au fost montate! Fiecare aviobridge are o lungime maximă de 42 de metri și va putea deservi simultan până la 228 de persoane.
Investiția este realizată printr-un proiect cu finanțare europeană implementat de Aeroportul Internațional Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și al Ministerului Transporturilor și este executată în echipă cu partenerii noștri constructori Grup Primacons și Váhostav SK”, a anunțat Construcții Erbașu, într-o postare pe Facebook: