Catedrala Mântuirii Neamului va costa în total 80 de milioane de euro, a anunţat oficial purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre acestea, până acum s-au cheltuit pe fundaţie şi primul nivel al subsolului, 30 de milioane. Banii provin atât din donaţii, cât şi de la stat.
Deşi iniţial, la Catedrala Mântuirii Neamului au fost estimate costuri de 100 de milioane de euro, reprezentanţii Bisericii au anunţat că au obţinut o reducere de 20%.
„Până în prezent, totalul cheltuielilor însumează până în 30 de milioane de euro. Jumătate din aceşti bani vin din ajutorul bugetului de stat, iar cealaltă jumătate din donaţiile credincioşilor, din ţară şi din afară. O parte importantă a donaţiilor vine dinspre Arhiepiscopia Bucureştiului, ce include Bucureştiul şi judeţele Ilfov şi Prahova”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, Constantin Stoica, citat de Adevărul.
Surprinzător sau nu, majoritatea banilor împrumutaţi de la stat a fost deja returnată prin impozitele şi contribuţiile sociale plătite pentru angajaţii de pe şantierul catedralei, potrivit reprezentanţilor Bisericii. Taxe care au însumat în perioada 2010-2013 aproape 35 de milioane de lei.
Sistemul de donaţii este însă unul practicat de toate bisericile din Patriarhia Română şi transparent, asigură purtătorul de cuvânt al Biseriici Ortodoxe. În schimbul banilor, donatorii primesc o chitanţă, iar tranzacţia poate fi verificată prin e-mail sau telefon.
Finalizarea primei etape a şantierului celui mai mare lăcaş de cult din ţară a fost marcată prin Slujba de Florii oficiată pe platforma de beton a catedralei de către 700 de preoţi.
Deputatul PNL Gigi Becali, s-a declarat nemulțumit, duminică, de faptul că oficialii Bisericii nu l-au menționat printre cei care au contribuit la acest demers, precizând că a făcut o donație de 2 milioane de euro pentru contruirea noii catedrale.