Constantin Necula, DECIZIE ŞOC luată după eşecul referendumului: Preotul a anunţat că se retrage din viaţa publică (AUDIO)

Constantin Necula, DECIZIE ŞOC luată după eşecul referendumului: Preotul a anunţat că se retrage din viaţa publică (AUDIO)

Preotul Constantin Necula, unul dintre cei mai vocali susţinători au referendumului privind familia tradiţională, a luat o decizie radicală.
El a anunțat, într-o emisiune la Radio România Actualități, că se retrage din viața publică.

„Mă voi retrage din viața publică – e un gând care îmi trece foarte des prin minte. Am să mă retrag și am să tac, din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Am remarcat că sunt foarte mulți dispuși să vorbească împotriva Bisericii, a societății creștine. Le doresc succes! E o tristețe care m-a cuprins, pe care nu o voi birui decât în Liturghie”, a spus preotul.

„E prima dată când am înțeles de ce Mântuitorul nu a răspuns la toate întrebările, ci doar la cele ale oamenilor care vor cu adevărat să se îndrepte.
Acum e aceeași ură, aceeași aroganță socială, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți și, în acest marasm, aceeași Biserică răstignită a nu știu câta oară de oameni care cred cu adevărat că Biserica ar trebui să le negocieze păcatele. Regret! Evanghelia nu e negociabilă.(…) Sper din toată inima să avem tăria să putem să ne revenim – nu cu picioarele pe pământ, ci cu mintea în cer, acolo unde ne e locul. (…) Deja am constatat că, în ciuda faptului că familia bărbat – femeie nu e o prioritate, cealaltă familie dintr-o dată a avut trei proiecte băgate la sertar. Așa am constatat că suntem căzuți între politici și (…) – cred că e obligatoriu ca paznicul Farului să se retragă în Far. (…) Mai avem 50 de zile până să ne prăznuim Centenarul. Ne-am bătut joc de 99 de ani și 315 zile din Centenarul nostru”, a adăugat Constantin Necula.

Preotul a făcut parte din Comitetul de inițiativă cetăţenească pentru revizuirea art. 48(1) din Constituția României.
Acest Comitet, alcătuit din 16 persoane, a reprezentat formal Coaliția pentru Familie (CpF) în relația cu statul român pe parcursul procesului de revizuire a Constituției, care s-a încheiat odată cu eşecul usturător al referendumului de pe 6-7 octombrie.

Constantin Necula a ajuns în atenţia publicului după ce a adus, într-o emisiune de la Trinitas TV, ca argument pentru susținerea referendumului faptul că la bătălia de la Oituz, din timpul Primului Război Mondial, trupele române nu au purtat steagul curcubeu (al comunității LGBT), ci au defilat cu steagul României.
În cadrul aceleiași emisiuni, preotul a făcut o declarație cel puţin îngrijorătoare.
„Apropo de politically correct, mă gândeam că nu mai pot să spun ‘să dăm cioara din mână, pe aia de pe gard’, că s-ar putea să avem o plângere de la apărătorii ciorilor. Adică am ajuns să ne fie teamă, inclusiv într-un spațiu de siguranță”, a afirmat Constantin Necula.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

(Sursa: Serviciul de Noapte de Joi / Facebook)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)