Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea, plasat în arest la domiciliu pentru luare de mită: Decizia este definitivă

Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea, plasat în arest la domiciliu pentru luare de mită: Decizia este definitivă

Curtea de Apel Galați a decis vineri ca primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, aflat în arest preventiv, pentru luare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, să fie plasat în arest la domiciliu începând de marţi, informează Mediafax.

Instanța a repins astfel contestaţia DNA privind o decizie de miercuri a Tribunalului Galaţi, prin care edilul era plasat în arest la domiciliu. Decizia este definitivă.

Potrivit hotărârii instanței, Constantin Hogea este obligat să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat. De asemenea, el nu are voie să comunice direct sau indirect cu inculpaţii, suspecţii ori martorii din acest caz, cu excepţia inculpatelor
Valeria Hogea (soţia primarului) şi Sorina-Ioana Hogea, să nu comunice nici cu funcţionarii publici, personalul contractual sau cu orice altă persoană care desfăşoară activitate retribuită sau neretribuită în cadrul Primăriei municipiului Tulcea ori al Consiliului Local Tulcea, dar nici cu salariaţii sau cu orice altă persoană care desfăşoară activitate retribuită sau neretribuită în cadrul SC Coral SRL Tulcea.

Dacă va încălca aceste reguli, primarul poate fi plasat în arest prevenitiv.

Pe 28 mai, procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul Primăriei Tulcea, la locuinţa primarului Constantin Hogea şi la mai multe firme care ar fi încheiat contracte cu Primăria. După audieri,
Constantin Hogea a fost reținut pentru luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina în pietoni la Londra
20:22 - Furtuna din București a distrus zeci de mașini și a provocat și alte pagube. Peste 100 de intervenții ale pompierilor în timpul Codului galben
19:53 - Papa Francisc a cerut discuții de pace între Ucraina și Rusia, în mesajul de Crăciun: „Fie ca sunetul armelor să fie redus la tăcere!”
19:25 - Moscova acuză NATO că transformă R. Moldova în centru logistic pentru Ucraina și își aduce infrastructura militară mai aproape de Rusia
18:55 - „Ce putem oferi în casele noastre și în activitățile noastre Pruncului Iisus?”. Predica Patriarhului Daniel de Crăciun
18:25 - Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)
17:55 - Haos la minutul de reculegere ținut la un meci din Germania după atacul de la Magdeburg. Un slogan de extremă dreapta a fost sancționat cu mii de huiduieli: „Afară cu naziștii!” (VIDEO)
17:28 - Cele mai tari filme din 2024 și producția momentului. Irina Margareta Nistor: Avem un film extraordinar care cred că este cel mai important de văzut în perioada asta (VIDEO)
17:01 - Zelenski acuză un atac „inuman” al Rusiei pe 25 decembrie: „Pene de curent în mai multe regiuni. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul”
16:37 - Bărbat arestat după ce a condus beat o mașină furată. Gonea cu 167 km/h prin Brașov și nici măcar n-are permis auto