Constanța: Un bărbat a murit și două persoane au fost rănite. Mașina în care se aflau s-a izbit în gardul unei case
Un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite, în noaptea de marți spre miercuri. Mașina în care se aflau s-a izbit de gardul unei locuințe din localitatea Satu Nou, județul Constanța.
Potrivit polițiștilor, șoferul de 27 de ani era băut. Acesta a pierdut controlul volanului, mașina a intrat pe contrasens, apoi s-a izbit de gardul unei locuințe.
Pasagerul aflat în dreapta a murit pe loc, notează Mediafax.
Pe numele șoferului s-a deschis un dosar penal pentru omor, vătămare corporală și conducere sub influența băuturilor alcoolice.