Un tânăr, încătușat pentru că asculta manele pe telefon și a sfidat polițiștii (VIDEO)

Un tânăr, încătușat pentru că asculta manele pe telefon și a sfidat polițiștii (VIDEO)

Un tânăr din Constanța a fost încătușat după ce a ascultat manele într-un autobuz, cu volumul la maxim, apoi i-a și sfidat pe polițiștii chemați.

Călătorii i-au cerut băiatului să dea muzica mai încet, dar acesta nu s-a conformat. Nervoși, oamenii au chemat Poliția. Odată ajunși agenții, el a refuzat să se legitimeze și chiar a încercat să fugă. Polițiștii l-au prins și l-au dus la secție.

”În momentul în care a fost interceptat de către oamenii legii, barbatul nu s-a conformat măsurilor dispuse, refuzând să se legitimeze și încercând să fugă, fapt pentru care polițiștii locali au recurs la folosirea forței(încătușare), coborârea acestuia din autobuz și conducerea la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în vederea stabilirii identității. Pentru faptele sale a fost sancționat contravențional cu amendă de 300 lei”, a transmis Primăria Constanța, pe Facebook.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină