Constanţa: Studentul care şi-a incendiat profesorul a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă

Publicat: 27 06. 2024, 23:54
Sursa Foto: Flickr.com

Studentul în vârstă de 21 de ani care și-a incendiat unul dintre profesorii de la facultate, nemulțumit de nota pe care acesta i-a dat-o la examen, a fost reținut pentru tentativă de omor și va fi adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

A încercat să-și omoare profesorul din cauza unei note

Amintim că, joi, un student la Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii Ovidius din Constanţa a aruncat spirt peste un profesor, în vârstă de 70 de ani, şi i-a dat foc folosind o brichetă. Tânărul era nervos din cauza notei pe care dascălul i-a dat-o la un examen. Victima a fost rănită la un picior.

Când a fost dus de agenți la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța pentru audieri, studentul i-a înjurat pe reporterii care îi puneau întrebări.

IPJ Constanța a anunțat, printr-un comunicat, reținerea studentului: „Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 27 iunie a.c., un student, nemulţumit de nota obţinută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Bărbatul de 21 de ani a fost condus pentru audieri şi pentru continuarea cercetărilor, iar în cursul acestei zile, în baza probatoriului administrat, a fost reţinut de procurorul de caz pentru o perioadă de 24 de ore”.

Băiatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa și vineri va ajunge în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă.